search


keyboard_tab Cyber Resilience Act 2023/2841 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2023/2841 RO cercato: 'riscurilor' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index riscurilor:


whereas riscurilor:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 932

 

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește măsuri care vizează atingerea unui nivel comun ridicat de securitate cibernetică în entitățile Uniunii în ceea ce privește:

(a)

instituirea de către fiecare entitate a Uniunii a unui cadru intern de gestionare, guvernanță și control al riscurilor de securitate cibernetică în temeiul articolului 6;

(b)

gestionarea riscurilor de securitate cibernetică, raportarea și schimbul de informații;

(c)

organizarea, funcționarea și operarea Consiliului interinstituțional pentru securitate cibernetică instituit în temeiul articolului 10, precum și organizarea, funcționarea și operarea Serviciului de securitate cibernetică pentru instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii (CERT-UE);

(d)

monitorizarea punerii în aplicare a prezentului regulament.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1.

„entități ale Uniunii” înseamnă instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii înființate prin Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) sau Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice sau în temeiul acestora;

2.

„rețea și sistem informatic” înseamnă rețea și sistem informatic astfel cum sunt definite la articolul 6 punctul 1 din Directiva (UE) 2022/2555;

3.

„securitatea rețelelor și a sistemelor informatice” înseamnă securitatea rețelelor și a sistemelor informatice astfel cum sunt definite la articolul 6 punctul 2 din Directiva (UE) 2022/2555;

4.

„securitate cibernetică” înseamnă securitate cibernetică astfel cum este definită la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE) 2019/881;

5.

„cel mai înalt nivel de conducere” înseamnă un manager, un organ de conducere sau un organ de coordonare și supraveghere responsabil cu funcționarea unei entități a Uniunii, la cel mai înalt nivel administrativ, având mandatul de a adopta sau de a autoriza decizii în conformitate cu mecanismele de guvernanță la nivel înalt ale acestei entități a Uniunii, fără a aduce atingere responsabilităților oficiale ale altor niveluri de conducere în ceea ce privește conformitatea și gestionarea riscurilor de securitate cibernetică în domeniile lor de responsabilitate respective;

6.

„incident evitat la limită” înseamnă un incident evitat la limită astfel cum este definit la articolul 6 punctul 5 din Directiva (UE) 2022/2555;

7.

„incident” înseamnă un incident astfel cum este definit la articolul 6 punctul 6 din Directiva (UE) 2022/2555;

8.

„incident major” înseamnă un incident care cauzează un nivel de perturbare ce depășește capacitatea unei entități a Uniunii și a CERT-UE de a răspunde la acesta sau care are un impact semnificativ asupra a cel puțin două entități ale Uniunii;

9.

„incident de securitate cibernetică de mare amploare” înseamnă un incident de securitate cibernetică de mare amploare astfel cum este definit la articolul 6 punctul 7 din Directiva (UE) 2022/2555;

10.

„gestionarea incidentului” înseamnă gestionarea incidentului astfel cum este definită la articolul 6 punctul 8 din Directiva (UE) 2022/2555;

11.

„amenințare cibernetică” înseamnă o amenințare cibernetică astfel cum este definită la articolul 2 punctul 8 din Regulamentul (UE) 2019/881;

12.

„amenințare cibernetică semnificativă” înseamnă o amenințare cibernetică semnificativă astfel cum este definită la articolul 6 punctul 11 din Directiva (UE) 2022/2555;

13.

„vulnerabilitate” înseamnă o vulnerabilitate astfel cum este definită la articolul 6 punctul 15 din Directiva (UE) 2022/2555;

14.

„risc de securitate cibernetică” înseamnă un risc astfel cum este definit la articolul 6 punctul 9 din Directiva (UE) 2022/2555;

15.

„serviciu de cloud computing” înseamnă un serviciu de cloud computing astfel cum este definit la articolul 6 punctul 30 din Directiva (UE) 2022/2555.

Articolul 4

Prelucrarea datelor cu caracter personal

(1)   Prelucrarea datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament de către CERT-UE, Consiliul interinstituțional pentru securitate cibernetică instituit în temeiul articolului 10 și entitățile Uniunii se efectuează în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725.

(2)   Atunci când îndeplinesc sarcini sau obligații în temeiul prezentului regulament, CERT-UE, Consiliul interinstituțional pentru securitate cibernetică instituit în temeiul articolului 10 și entitățile Uniunii prelucrează și fac schimb de date cu caracter personal numai în măsura în care este necesar și exclusiv în scopul îndeplinirii sarcinilor sau obligațiilor respective.

(3)   Prelucrarea categoriilor speciale de date cu caracter personal menționate la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 este considerată necesară din motive de interes public major în temeiul articolului 10 alineatul (2) litera (g) din regulamentul respectiv. Aceste date pot fi prelucrate numai în măsura necesară pentru punerea în aplicare a măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică menționate la articolele 6 și 8, pentru furnizarea de servicii de către CERT-UE în temeiul articolului 13, pentru schimbul de informații referitoare la incidente în temeiul articolului 17 alineatul (3) și al articolului 18 alineatul (3), pentru schimbul de informații în temeiul articolului 20, pentru obligațiile de raportare în temeiul articolului 21, pentru coordonarea și cooperarea în ceea ce privește răspunsul la incidente în temeiul articolului 22 și pentru gestionarea incidentelor majore în temeiul articolului 23 din prezentul regulament. Atunci când acționează în calitate de operatori de date, Entitățile Uniunii și CERT-UE aplică măsuri tehnice pentru a preveni prelucrarea categoriilor speciale de date cu caracter personal în alte scopuri și prevăd măsuri adecvate și specifice pentru a proteja drepturile fundamentale și interesele persoanelor vizate.

CAPITOLUL II

MĂSURI PENTRU UN NIVEL COMUN RIDICAT DE SECURITATE CIBERNETICĂ

Articolul 5

Punerea în aplicare a măsurilor

(1)   Până la 8 septembrie 2024, Consiliul interinstituțional pentru securitate cibernetică instituit în temeiul articolului 10, după consultarea Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA) și după primirea de orientări din partea CERT-UE, emite orientări pentru entitățile Uniunii în scopul efectuării unei analize inițiale a securității cibernetice și al instituirii unui cadru intern de gestionare, guvernanță și control al riscurilor de securitate cibernetică în temeiul articolului 6, al efectuării unor evaluări ale maturității în materie de securitate cibernetică în temeiul articolului 7, al luării unor măsuri de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică în temeiul articolului 8, precum și al adoptării planului de securitate cibernetică în temeiul articolului 9.

(2)   La punerea în aplicare a articolelor 6-9, entitățile Uniunii țin seama de orientările menționate la alineatul (1) de la prezentul articol, precum și de orientările și recomandările relevante adoptate în temeiul articolelor 11 și 14.

Articolul 6

Cadrul de gestionare, guvernanță și control al riscurilor de securitate cibernetică

(1)   Până la 8 aprilie 2025, fiecare entitate a Uniunii, după efectuarea unei analize inițiale a securității cibernetice, cum ar fi un audit, instituie un cadru intern de gestionare, guvernanță și control al riscurilor de securitate cibernetică (denumit în continuare „cadrul”). Instituirea cadrului se află sub supravegherea și responsabilitatea celui mai înalt nivel de conducere al entității Uniunii.

(2)   Cadrul acoperă întregul mediu TIC neclasificat al entității Uniunii în cauză, inclusiv orice mediu TIC de la fața locului, rețea tehnologică operațională, active și servicii externalizate în medii de cloud computing sau găzduite de părți terțe, dispozitive mobile, rețele corporative, rețele organizaționale care nu sunt conectate la internet și orice dispozitive conectate la aceste medii (mediul TIC). Cadrul se bazează pe o abordare care ia în considerare toate riscurile.

(3)   Cadrul asigură un nivel ridicat de securitate cibernetică. Cadrul stabilește politici interne de securitate cibernetică, inclusiv obiective și priorități, pentru securitatea rețelelor și a sistemelor informatice, precum și rolurile și responsabilitățile personalului entității Uniunii însărcinat cu asigurarea punerii în aplicare eficace a prezentului regulament. Cadrul include, de asemenea, mecanisme de măsurare a eficacității punerii în aplicare.

(4)   Cadrul este revizuit periodic, având în vedere evoluția riscurilor de securitate cibernetică, și cel puțin o dată la patru ani. După caz și în urma unei cereri din partea Consiliului interinstituțional pentru securitate cibernetică instituit în temeiul articolului 10, cadrul unei entități a Uniunii poate fi actualizat pe baza orientărilor CERT-UE privind incidentele identificate sau posibilele lacune observate în punerea în aplicare a prezentului regulament.

(5)   Cel mai înalt nivel de conducere al fiecărei entități a Uniunii este responsabil cu punerea în aplicare a prezentului regulament și supraveghează respectarea de către organizația sa a obligațiilor legate de cadru.

(6)   După caz și fără a aduce atingere responsabilității sale pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, cel mai înalt nivel de conducere al fiecărei entități a Uniunii poate delega obligații specifice în temeiul prezentului regulament personalului cu funcții superioare de conducere în sensul articolului 29 alineatul (2) din Statutul funcționarilor sau altor funcționari de nivel echivalent, din entitatea Uniunii în cauză. Indiferent de astfel de delegări, cel mai înalt nivel de conducere poate fi tras la răspundere pentru încălcarea prezentului regulament de către entitatea Uniunii în cauză.

(7)   Fiecare entitate a Uniunii dispune de mecanisme eficace pentru a se asigura că un procent adecvat din bugetul în domeniul TIC este cheltuit pentru securitatea cibernetică. La stabilirea acestui procent se ține seama în mod corespunzător de cadru.

(8)   Fiecare entitate a Uniunii numește un responsabil local cu securitatea cibernetică sau o funcție echivalentă care acționează ca punct unic de contact în ceea ce privește toate aspectele securității cibernetice. Responsabilul local cu securitatea cibernetică facilitează punerea în aplicare a prezentului regulament și raportează periodic în mod direct celui mai înalt nivel de conducere cu privire la stadiul punerii în aplicare. Fără a aduce atingere faptului că responsabilul local cu securitatea cibernetică este punctul unic de contact în fiecare entitate a Uniunii, o entitate a Uniunii poate delega CERT-UE anumite sarcini ale responsabilului local cu securitatea cibernetică în ceea ce privește punerea în aplicare a prezentului regulament, pe baza unui acord privind nivelul serviciilor încheiat între entitatea Uniunii respectivă și CERT-UE, sau sarcinile respective pot fi partajate de mai multe entități ale Uniunii. În cazul în care aceste sarcini sunt delegate CERT-UE, Consiliul interinstituțional pentru securitate cibernetică instituit în temeiul articolului 10 decide dacă furnizarea serviciului respectiv urmează să facă parte dintre serviciile de referință ale CERT-UE, ținând seama de resursele umane și financiare ale entității Uniunii în cauză. Fiecare entitate a Uniunii comunică CERT-UE, fără întârzieri nejustificate, responsabilii locali cu securitatea cibernetică numiți și orice modificare ulterioară a numirilor.

CERT-UE întocmește și menține actualizată o listă a responsabililor locali cu securitatea cibernetică numiți.

(9)   Personalul cu funcții superioare de conducere în sensul articolului 29 alineatul (2) din Statutul funcționarilor sau alți funcționari de nivel echivalent din fiecare entitate a Uniunii, precum și toți membrii relevanți ai personalului însărcinați cu punerea în aplicare a măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică și cu îndeplinirea obligațiilor prevăzute în prezentul regulament urmează periodic cursuri de formare specifice în vederea dobândirii unor cunoștințe și competențe suficiente pentru a înțelege și a evalua riscul în materie de securitate cibernetică și practicile de gestionare a securității cibernetice, precum și impactul acestora asupra operațiunilor entității Uniunii.

Articolul 8

Măsuri de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică

(1)   Fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, până la 8 septembrie 2025, fiecare entitate a Uniunii, sub supravegherea celui mai înalt nivel de conducere, ia măsuri tehnice, operaționale și organizatorice adecvate și proporționale pentru a gestiona riscurile de securitate cibernetică identificate în temeiul cadrului și pentru a preveni sau a reduce la minimum impactul incidentelor. Ținând seama de stadiul actual al tehnologiei și, după caz, de standardele europene și internaționale relevante, măsurile respective asigură un nivel de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în întregul mediu TIC proporțional cu riscurile de securitate cibernetică existente. Atunci când se evaluează proporționalitatea măsurilor respective, se ține seama în mod corespunzător de gradul de expunere a entității Uniunii la riscuri de securitate cibernetică, de dimensiunea sa, de probabilitatea producerii unor incidente și de gravitatea acestora, inclusiv de impactul lor societal, economic și interinstituțional.

(2)   Entitățile Uniunii abordează cel puțin următoarele domenii în punerea în aplicare a măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică:

(a)

politica în materie de securitate cibernetică, inclusiv măsurile necesare pentru atingerea obiectivelor și priorităților menționate la articolul 6 și la alineatul (3) de la prezentul articol;

(b)

politicile privind analiza riscurilor de securitate cibernetică și securitatea sistemelor informatice;

(c)

obiectivele de politică privind utilizarea serviciilor de cloud computing;

(d)

auditul de securitate cibernetică, după caz, care poate include o evaluare a riscurilor de securitate cibernetică, a vulnerabilității și a amenințărilor cibernetice, precum și teste de penetrare efectuate periodic de un furnizor privat de încredere;

(e)

punerea în aplicare a recomandărilor rezultate în urma auditurilor de securitate cibernetică menționate la litera (d) prin intermediul actualizărilor securității cibernetice și ale politicilor;

(f)

organizarea securității cibernetice, inclusiv stabilirea rolurilor și a responsabilităților;

(g)

gestionarea activelor, inclusiv inventarul activelor TIC și cartografierea rețelelor TIC;

(h)

securitatea resurselor umane și controlul accesului;

(i)

securitatea operațiunilor;

(j)

securitatea comunicațiilor;

(k)

achiziționarea, dezvoltarea și întreținerea de sisteme, inclusiv politicile privind gestionarea și divulgarea vulnerabilităților;

(l)

acolo unde este posibil, politicile privind transparența codului-sursă;

(m)

securitatea lanțului de aprovizionare, inclusiv aspectele legate de securitate referitoare la relațiile dintre fiecare entitate a Uniunii și furnizorii sau prestatorii de servicii direcți ai acesteia;

(n)

gestionarea incidentelor și cooperarea cu CERT-UE, cum ar fi monitorizarea și jurnalizarea evenimentelor de securitate;

(o)

gestionarea continuității activității, de exemplu gestionarea copiilor de rezervă și recuperarea în caz de dezastru, precum și gestionarea crizelor; precum și

(p)

promovarea și dezvoltarea unor programe de educație, competențe, sensibilizare, exerciții și formare în materie de securitate cibernetică.

În sensul primului paragraf litera (m), entitățile Uniunii iau în considerare vulnerabilitățile specifice fiecărui furnizor și prestator de servicii direct, precum și calitatea generală a produselor și a practicilor în materie de securitate cibernetică ale furnizorilor și prestatorilor lor de servicii, inclusiv procedurile lor securizate de dezvoltare.

(3)   Entitățile Uniunii iau cel puțin următoarele măsuri specifice de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică:

(a)

măsuri tehnice pentru a permite și a susține telemunca;

(b)

măsuri concrete pentru trecerea la principiile de încredere zero;

(c)

utilizarea autentificării multifactor ca normă pentru toate rețelele și sistemele informatice;

(d)

utilizarea criptografiei și a criptării, în special a criptării de la un capăt la altul, precum și a semnăturilor digitale securizate;

(e)

după caz, comunicații securizate de voce, video și text, precum și sisteme securizate de comunicații de urgență în entitatea Uniunii;

(f)

măsuri proactive pentru detectarea și eliminarea programelor malware și spyware;

(g)

asigurarea securității lanțului de aprovizionare cu software prin criterii de dezvoltare și evaluare securizată a software-ului;

(h)

stabilirea și adoptarea unor programe de formare privind securitatea cibernetică, proporționale cu sarcinile prevăzute și cu capacitățile preconizate pentru cel mai înalt nivel de conducere și pentru membrii personalului entității Uniunii însărcinați cu asigurarea punerii în aplicare eficace a prezentului regulament;

(i)

formarea periodică a membrilor personalului în materie de securitate cibernetică;

(j)

după caz, participarea la analizele de risc privind interconectivitatea între entitățile Uniunii;

(k)

consolidarea normelor privind achizițiile publice pentru a facilita un nivel comun ridicat de securitate cibernetică prin:

(i)

eliminarea barierelor contractuale care limitează partajarea informațiilor de către furnizorii de servicii TIC cu CERT-UE despre incidente, vulnerabilități și amenințări cibernetice;

(ii)

obligațiile contractuale de a raporta incidentele, vulnerabilitățile și amenințările cibernetice, precum și de a institui mecanisme adecvate de răspuns la incidente și de monitorizare a acestora.

Articolul 9

Planuri de securitate cibernetică

(1)   În urma încheierii evaluării maturității în materie de securitate cibernetică efectuate în temeiul articolului 7 și ținând seama de activele și riscurile de securitate cibernetică identificate în cadru, precum și de măsurile de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică luate în temeiul articolului 8, cel mai înalt nivel de conducere al fiecărei entități a Uniunii aprobă un plan de securitate cibernetică fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, până la 8 ianuarie 2026. Planul de securitate cibernetică vizează creșterea gradului de securitate cibernetică în ansamblu a entității Uniunii și contribuie, astfel, la îmbunătățirea unui nivel comun ridicat de securitate cibernetică în entitățile Uniunii. Planul de securitate cibernetică include cel puțin măsurile de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică luate în temeiul articolului 8. Planul de securitate cibernetică se revizuiește o dată la doi ani, sau mai des dacă este necesar, în urma evaluărilor maturității în materie de securitate cibernetică efectuate în temeiul articolului 7 sau a oricărei revizuiri substanțiale a cadrului.

(2)   Planul de securitate cibernetică include planul de gestionare a crizelor cibernetice al entității Uniunii pentru incidentele majore.

(3)   Entitatea Uniunii transmite planul de securitate cibernetică finalizat Consiliului interinstituțional pentru securitate cibernetică instituit în temeiul articolului 10.

CAPITOLUL III

CONSILIUL INTERINSTITUȚIONAL PENTRU SECURITATE CIBERNETICĂ

Articolul 11

Sarcinile IICB

Când își exercită responsabilitățile, IICB, în special:

(a)

oferă orientări șefului CERT-UE;

(b)

monitorizează și supraveghează efectiv punerea în aplicare a prezentului regulament și sprijină entitățile Uniunii în consolidarea securității lor cibernetice, inclusiv, după caz, solicitând rapoarte ad-hoc din partea entităților Uniunii și a CERT-UE;

(c)

în urma unei discuții strategice, adoptă o strategie multianuală privind creșterea nivelului de securitate cibernetică în entitățile Uniunii, o evaluează periodic și, în orice caz, o dată la cinci ani, dacă este necesar, o modifică;

(d)

stabilește metodologia și aspectele organizatorice pentru efectuarea evaluărilor inter pares voluntare de către entitățile Uniunii, cu scopul de a învăța din experiențele comune, de a consolida încrederea reciprocă, de a atinge un nivel comun ridicat de securitate cibernetică, precum și de a consolida capacitățile în materie de securitate cibernetică ale entităților Uniunii, asigurându-se că astfel de evaluări inter pares sunt efectuate de experți în materie de securitate cibernetică desemnați de o entitate a Uniunii diferită de entitatea Uniunii care este analizată și că metodologia se bazează pe articolul 19 din Directiva (UE) 2022/2555 și, după caz, este adaptată entităților Uniunii;

(e)

aprobă, pe baza unei propuneri din partea șefului CERT-UE, programul anual de lucru al CERT-UE și monitorizează implementarea acestuia;

(f)

aprobă, pe baza unei propuneri din partea șefului CERT-UE, catalogul de servicii al CERT-UE și orice actualizări ulterioare ale acestuia;

(g)

aprobă, pe baza unei propuneri din partea șefului CERT-UE, planificarea anuală a veniturilor și cheltuielilor, inclusiv a personalului, pentru activitățile CERT-UE;

(h)

aprobă, pe baza unei propuneri din partea șefului CERT-UE, modalitățile pentru acordurile privind nivelul serviciilor;

(i)

examinează și aprobă raportul anual întocmit de șeful CERT-UE, care acoperă activitățile și gestionarea fondurilor de către CERT-UE;

(j)

aprobă și monitorizează indicatorii cheie de performanță (KPI) pentru CERT-UE, stabiliți pe baza unei propuneri din partea șefului CERT-UE;

(k)

aprobă acordurile de cooperare, acordurile privind nivelul serviciilor sau contractele dintre CERT-UE și alte entități în temeiul articolului 18;

(l)

adoptă orientări și recomandări pe baza unei propuneri din partea CERT-UE în conformitate cu articolul 14 și încredințează CERT-UE sarcina să emită, să retragă sau să modifice o propunere de orientări sau recomandări sau un apel la acțiune;

(m)

instituie grupuri consultative tehnice cu sarcini specifice pentru a sprijini activitatea IICB, le aprobă mandatul și desemnează președinții acestor grupuri;

(n)

primește și evaluează documentele și rapoartele prezentate de entitățile Uniunii în temeiul prezentului regulament, cum ar fi evaluări ale nivelului de maturitate al securității cibernetice;

(o)

facilitează instituirea unui grup informal care să reunească responsabilii locali cu securitatea cibernetică ai entităților Uniunii, sprijinit de ENISA, în scopul de a face schimb de bune practici și de informații în legătură cu punerea în aplicare a prezentului regulament;

(p)

ținând cont de informațiile privind riscurile identificate în materie de securitate cibernetică și de lecțiile învățate oferite de CERT-UE, monitorizează caracterul adecvat al acordurilor de interconectivitate între mediile TIC ale entităților Uniunii și oferă consiliere cu privire la posibile îmbunătățiri;

(q)

stabilește un plan de gestionare a crizelor cibernetice pentru a sprijini, la nivel operațional, gestionarea coordonată a incidentelor majore care afectează entitățile Uniunii și pentru a contribui la schimbul periodic de informații relevante, în special în ceea ce privește impactul, gravitatea și posibilele modalități de atenuare a efectelor incidentelor majore;

(r)

coordonează adoptarea planurilor individuale de gestionare a crizelor cibernetice ale entităților Uniunii menționate la articolul 9 alineatul (2);

(s)

adoptă recomandări legate de securitatea lanțurilor de aprovizionare menționate la articolul 8 alineatul (2) primul paragraf litera (m), ținând cont de rezultatele evaluărilor coordonate la nivelul Uniunii ale riscurilor lanțurilor de aprovizionare critice menționate la articolul 22 din Directiva (UE) 2022/2555, pentru a sprijini entitățile Uniunii în adoptarea unor măsuri de securitate cibernetică eficace și proporționale de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică.

Articolul 12

Respectarea dispozițiilor

(1)   În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) și cu articolul 11, IICB monitorizează în mod eficace punerea în aplicare de către entitățile Uniunii a prezentului regulament și a orientărilor, a recomandărilor și a apelurilor la acțiune adoptate. IICB poate solicita entităților Uniunii informațiile sau documentele necesare în acest scop. În scopul adoptării unor măsuri de asigurare a conformității în temeiul prezentului articol, atunci când entitatea Uniunii în cauză este reprezentată direct în IICB, aceasta nu are drept de vot.

(2)   În cazul în care constată că o entitate a Uniunii nu a pus în aplicare în mod efectiv prezentul regulament sau orientările, recomandările sau apelurile la acțiune emise în temeiul acestuia, IICB poate, fără a aduce atingere procedurilor interne ale entității Uniunii în cauză și după ce îi oferă entității Uniunii în cauză ocazia de a-și prezenta observațiile:

(a)

să comunice entității Uniunii în cauză un aviz motivat despre lacunele constatate în punerea în aplicare a prezentului regulament;

(b)

să ofere, după consultarea CERT-UE, orientări entității Uniunii pentru a asigura conformitatea cu prezentul regulament a cadrului acesteia, a măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică, a planului de securitate cibernetică și a obligațiilor de raportare, într-o perioadă specificată;

(c)

să emită un avertisment în vederea remedierii deficiențelor identificate într-o perioadă specificată, inclusiv recomandări de modificare a măsurilor adoptate de entitatea Uniunii în cauză în temeiul prezentului regulament;

(d)

să emită o notificare motivată către entitatea Uniunii în cauză, în cazul în care deficiențele identificate într-un avertisment emis în temeiul literei (c) nu au fost abordate suficient în termenul specificat;

(e)

să emită:

(i)

o recomandare de efectuare a unui audit; sau

(ii)

o cerere privind efectuarea unui audit de către un serviciu de audit terț;

(f)

dacă este cazul, să informeze Curtea de Conturi, în limitele mandatului său, cu privire la presupusa neconformitate;

(g)

să emită o recomandare pentru toate statele membre și entitățile Uniunii de a implementa o suspendare temporară a fluxurilor de date către entitatea Uniunii în cauză.

În sensul primului paragraf litera (c), audiența unui avertisment este restricționată în mod corespunzător, dacă este necesar, având în vedere riscul în materie de securitate cibernetică.

Avertismentele și recomandările emise în temeiul primului paragraf se adresează celui mai înalt nivel de conducere al entității Uniunii în cauză.

(3)   În cazul în care IICB a adoptat măsuri în temeiul alineatului (2) primul paragraf literele (a)-(g), entitatea Uniunii în cauză oferă detalii ale măsurilor și acțiunilor întreprinse pentru a remedia presupusele deficiențe identificate de IICB. Entitatea Uniunii transmite aceste detalii într-un termen rezonabil care urmează să fie convenit cu IICB.

(4)   În cazul în care consideră că există o încălcare persistentă a dispozițiilor prezentului regulament de către o entitate a Uniunii, care rezultă direct din acțiunile sau omisiunile unui funcționar sau ale unui alt agent al Uniunii, inclusiv la cel mai înalt nivel de conducere, IICB solicită entității Uniunii în cauză să ia măsurile corespunzătoare, solicitându-i inclusiv să adopte măsuri de natură disciplinară, în conformitate cu normele și procedurile prevăzute în Statutul funcționarilor Uniunii Europene și cu orice altă norme și proceduri aplicabile. În acest scop, IICB transferă informațiile necesare către entitatea Uniunii în cauză.

(5)   În cazul în care entitățile Uniunii notifică faptul că nu sunt în măsură să respecte termenele-limită stabilite la articolul 6 alineatul (1) și la articolul 8 alineatul (1), IICB poate, în cazuri justificate în mod corespunzător, ținând cont de dimensiunea entității Uniunii, să autorizeze prelungirea acestor termene-limită.

CAPITOLUL IV

CERT-UE

Articolul 14

Orientări, recomandări și apeluri la acțiune

(1)   CERT-UE sprijină punerea în aplicare a prezentului regulament prin adoptarea unor:

(a)

apeluri la acțiune care descriu măsurile urgente de securitate pe care entitățile Uniunii sunt invitate să le adopte într-un termen stabilit;

(b)

propuneri de orientări, transmise IICB, care se adresează tuturor entităților Uniunii sau doar unei părți a acestora;

(c)

propuneri de recomandări, transmise IICB, care se adresează entităților individuale ale Uniunii.

În ceea ce privește primul paragraf litera (a), entitatea Uniunii în cauză informează CERT-UE, fără întârzieri nejustificate după primirea apelului la acțiune, cu privire la modul în care au fost aplicate măsurile de securitate urgente.

(2)   Orientările și recomandările pot include:

(a)

metodologii comune și un model pentru evaluarea maturității în materie de securitate cibernetică a entităților Uniunii, inclusiv baremele sau indicatorii-cheie de performanță corespunzători, care să servească drept referință în sprijinul îmbunătățirii continue a securității cibernetice în toate entitățile Uniunii și să faciliteze stabilirea priorităților în domeniile și măsurile de securitate cibernetică, ținând cont de poziția entităților în materie de securitate cibernetică;

(b)

modalități sau îmbunătățiri ale gestionării riscurilor de securitate cibernetică și ale măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică;

(c)

acorduri de evaluare a nivelului maturității securității cibernetice și de elaborare a planurilor de securitate cibernetică;

(d)

după caz, utilizarea tehnologiei și a arhitecturii comune, din sursă deschisă, precum și a bunelor practici asociate în scopul realizării interoperabilității și a standardelor comune, inclusiv o abordare coordonată privind securitatea lanțului de aprovizionare;

(e)

după caz, informații pentru a facilita utilizarea instrumentelor de achiziții publice comune pentru achiziționarea de servicii și produse de securitate cibernetică relevante de la furnizori terți;

(f)

acorduri privind schimbul de informații în temeiul articolului 20.


whereas









keyboard_arrow_down