keyboard_tab Cyber Resilience Act 2023/2841 RO

(1)   Fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, până la 8 septembrie 2025, fiecare entitate a Uniunii, sub supravegherea celui mai înalt nivel de conducere, ia măsuri tehnice, operaționale și organizatorice adecvate și proporționale pentru a gestiona riscurile de securitate cibernetică identificate în temeiul cadrului și pentru a preveni sau a reduce la minimum impactul incidentelor. Ținând seama de stadiul actual al tehnologiei și, după caz, de standardele europene și internaționale relevante, măsurile respective asigură un nivel de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în întregul mediu TIC proporțional cu riscurile de securitate cibernetică existente. Atunci când se evaluează proporționalitatea măsurilor respective, se ține seama în mod corespunzător de gradul de expunere a entității Uniunii la riscuri de securitate cibernetică, de dimensiunea sa, de probabilitatea producerii unor incidente și de gravitatea acestora, inclusiv de impactul lor societal, economic și interinstituțional.

(2)   entitățile Uniunii abordează cel puțin următoarele domenii în punerea în aplicare a măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică:

(a)	politica în materie de securitate cibernetică, inclusiv măsurile necesare pentru atingerea obiectivelor și priorităților menționate la articolul 6 și la alineatul (3) de la prezentul articol;

(b)	politicile privind analiza riscurilor de securitate cibernetică și securitatea sistemelor informatice;

(c)	obiectivele de politică privind utilizarea serviciilor de cloud computing;

(d)	auditul de securitate cibernetică, după caz, care poate include o evaluare a riscurilor de securitate cibernetică, a vulnerabilității și a amenințărilor cibernetice, precum și teste de penetrare efectuate periodic de un furnizor privat de încredere;

(e)	punerea în aplicare a recomandărilor rezultate în urma auditurilor de securitate cibernetică menționate la litera (d) prin intermediul actualizărilor securității cibernetice și ale politicilor;

(f)	organizarea securității cibernetice, inclusiv stabilirea rolurilor și a responsabilităților;

(g)	gestionarea activelor, inclusiv inventarul activelor TIC și cartografierea rețelelor TIC;

(h)	securitatea resurselor umane și controlul accesului;

(i)	securitatea operațiunilor;

(j)	securitatea comunicațiilor;

(k)	achiziționarea, dezvoltarea și întreținerea de sisteme, inclusiv politicile privind gestionarea și divulgarea vulnerabilităților;

(l)	acolo unde este posibil, politicile privind transparența codului-sursă;

(m)	securitatea lanțului de aprovizionare, inclusiv aspectele legate de securitate referitoare la relațiile dintre fiecare entitate a Uniunii și furnizorii sau prestatorii de servicii direcți ai acesteia;

(n)	gestionarea incidentelor și cooperarea cu CERT-UE, cum ar fi monitorizarea și jurnalizarea evenimentelor de securitate;

(o)	gestionarea continuității activității, de exemplu gestionarea copiilor de rezervă și recuperarea în caz de dezastru, precum și gestionarea crizelor; precum și

(p)	promovarea și dezvoltarea unor programe de educație, competențe, sensibilizare, exerciții și formare în materie de securitate cibernetică.

În sensul primului paragraf litera (m), entitățile Uniunii iau în considerare vulnerabilitățile specifice fiecărui furnizor și prestator de servicii direct, precum și calitatea generală a produselor și a practicilor în materie de securitate cibernetică ale furnizorilor și prestatorilor lor de servicii, inclusiv procedurile lor securizate de dezvoltare.

(3)   entitățile Uniunii iau cel puțin următoarele măsuri specifice de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică:

(a)	măsuri tehnice pentru a permite și a susține telemunca;

(b)	măsuri concrete pentru trecerea la principiile de încredere zero;

(c)	utilizarea autentificării multifactor ca normă pentru toate rețelele și sistemele informatice;

(d)	utilizarea criptografiei și a criptării, în special a criptării de la un capăt la altul, precum și a semnăturilor digitale securizate;

(e)	după caz, comunicații securizate de voce, video și text, precum și sisteme securizate de comunicații de urgență în entitatea Uniunii;

(f)	măsuri proactive pentru detectarea și eliminarea programelor malware și spyware;

(g)	asigurarea securității lanțului de aprovizionare cu software prin criterii de dezvoltare și evaluare securizată a software-ului;

(h)

stabilirea și adoptarea unor programe de formare privind securitatea cibernetică, proporționale cu sarcinile prevăzute și cu capacitățile preconizate pentru cel mai înalt nivel de conducere și pentru membrii personalului entității Uniunii însărcinați cu asigurarea punerii în aplicare eficace a prezentului regulament;

(i)	formarea periodică a membrilor personalului în materie de securitate cibernetică;

(j)	după caz, participarea la analizele de risc privind interconectivitatea între entitățile Uniunii;

(k)

consolidarea normelor privind achizițiile publice pentru a facilita un nivel comun ridicat de securitate cibernetică prin: (i) eliminarea barierelor contractuale care limitează partajarea informațiilor de către furnizorii de servicii TIC cu CERT-UE despre incidente, vulnerabilități și amenințări cibernetice; (ii) obligațiile contractuale de a raporta incidentele, vulnerabilitățile și amenințările cibernetice, precum și de a institui mecanisme adecvate de răspuns la incidente și de monitorizare a acestora.

(1)   CERT-UE este integrat în structura administrativă a unei direcții generale a Comisiei pentru a beneficia de structurile de sprijin administrativ, financiar și contabil ale Comisiei, menținându-și în același timp statutul de furnizor interinstituțional autonom de servicii pentru toate entitățile Uniunii. Comisia informează IICB cu privire la amplasarea administrativă a CERT-UE și la eventuale modificări ale acesteia. Comisia revizuiește acordurile administrative referitoare la CERT-UE în mod regulat și, în orice caz, înainte de instituirea oricărui cadru financiar multianual în temeiul articolului 312 din TFUE, pentru a permite luarea de măsuri adecvate. Revizuirea include posibilitatea de a institui CERT-UE ca oficiu al Uniunii.

(2)   În ceea ce privește aplicarea procedurilor administrative și financiare, șeful CERT-UE acționează sub autoritatea Comisiei și sub supravegherea IICB.

(3)   Sarcinile și activitățile CERT-UE, inclusiv serviciile furnizate de CERT-UE în temeiul articolului 13 alineatele (3), (4), (5) și (7) și al articolului 14 alineatul (1) entităților Uniunii finanțate în cadrul rubricii „Administrația publică europeană” din cadrul financiar multianual, sunt finanțate printr-o linie bugetară separată a bugetului Comisiei. Posturile alocate CERT-UE sunt detaliate într-o notă de subsol la schema de personal a Comisiei.

(4)   entitățile Uniunii, altele decât cele menționate la alineatul (3), aduc o contribuție anuală la bugetul CERT-UE pentru a acoperi serviciile furnizate de CERT-UE în temeiul alineatului menționat. Contribuțiile se bazează pe orientările oferite de IICB și convenite între fiecare entitate a Uniunii și CERT-UE în cadrul acordurilor privind nivelul serviciilor. Contribuțiile reprezintă un procent echitabil și proporțional din costurile totale ale serviciilor furnizate. Acestea sunt primite în cadrul liniei bugetare separate menționate la alineatul (3) din prezentul articol, ca venituri alocate interne, astfel cum se prevede la articolul 21 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046.

(5)   Costurile aferente serviciilor furnizate la articolul 13 alineatul (6) se recuperează de la entitățile Uniunii beneficiare ale serviciilor furnizate de CERT-UE. Veniturile sunt alocate liniilor bugetare prin care se suportă costurile.

(1)   entitățile Uniunii și CERT-UE respectă obligația de a nu divulga informații care constituie secret profesional, în conformitate cu articolul 339 din TFUE sau cu cadrele echivalente aplicabile.

(2)   Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (10) se aplică în ceea ce privește cererile de acces public la documentele deținute de CERT-UE, inclusiv obligația care decurge din regulamentul menționat de a consulta alte entități ale Uniunii sau, după caz, statele membre, ori de câte ori o cerere se referă la documentele lor.

(3)   entitățile Uniunii și CERT-UE gestionează informațiile în conformitate cu normele aplicabile privind securitatea informațiilor.

(1)   entitățile Uniunii pot, în mod voluntar, să aducă la cunoștința CERT-UE și să-i furnizeze informații privind incidentele, amenințările cibernetice, incidentele evitate la limită și vulnerabilitățile care le afectează. CERT-UE se asigură că sunt disponibile mijloace eficiente de comunicare, cu un nivel ridicat de trasabilitate, confidențialitate și fiabilitate, în scopul de a facilita schimbul de informații cu entitățile Uniunii. Atunci când prelucrează notificările, CERT-UE poate acorda prioritate notificărilor obligatorii față de notificările voluntare. Fără a aduce atingere articolului 12, notificarea voluntară nu impune entității Uniunii care transmite informația nicio obligație suplimentară care nu i-ar fi revenit dacă nu ar fi transmis notificarea.

(2)   Pentru a-și îndeplini misiunea și sarcinile încredințate în conformitate cu articolul 13, CERT-UE poate solicita entităților Uniunii să îi furnizeze informații din inventarele lor de sisteme TIC, inclusiv informații referitoare la amenințări cibernetice, incidente evitate la limită, vulnerabilități, indicatori de compromitere, alerte de securitate cibernetică și recomandări privind configurarea instrumentelor de securitate cibernetică pentru detectarea incidentelor cibernetice. Entitatea Uniunii care primește o astfel de solicitare transmite informațiile solicitate și orice modificare ulterioară a acestora, fără întârzieri nejustificate.

(3)   CERT-UE poate face schimb de informații referitoare la incidente cu entitățile Uniunii care dezvăluie identitatea entității Uniunii afectate de incident, cu condiția ca entitatea respectivă a Uniunii să-și fi dat acordul. În cazul în care o entitate a Uniunii nu își dă consimțământul, aceasta furnizează CERT-UE motivele care justifică decizia respectivă.

(4)   entitățile Uniunii fac schimb, la cerere, de informații cu Parlamentul European și cu Consiliul cu privire la finalizarea planurilor de securitate cibernetică.

(5)   IICB sau CERT-UE, după caz, fac schimb, la cerere, de orientări, recomandări și apeluri la acțiune cu Parlamentul European și cu Consiliul.

(6)   Obligațiile de partajare prevăzute la prezentul articol nu se aplică:

(a)

IUEC;

(b)	informațiilor a căror distribuție ulterioară a fost exclusă prin intermediul unui marcaj vizibil, cu excepția cazului în care schimbul acestora cu CERT-UE a fost permis în mod explicit.

(1)   Un incident este considerat a fi semnificativ dacă:

(a)	a cauzat sau poate cauza perturbări operaționale grave în funcționarea entității Uniunii sau pierderi financiare pentru entitatea Uniunii în cauză;

(b)	a afectat sau poate afecta alte persoane fizice sau juridice, cauzând prejudicii materiale sau morale considerabile.

(2)   entitățile Uniunii transmit CERT-UE:

(a)

fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în termen de 24 de ore de la data la care au luat cunoștință de incidentul semnificativ, o avertizare timpurie, care, după caz, indică dacă există suspiciuni că incidentul semnificativ este cauzat de acțiuni ilegale sau răuvoitoare sau ar putea avea un impact în mai multe entități sau transfrontalier;

(b)

fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în termen de 72 de ore din momentul în care au luat cunoștință de incidentul semnificativ, o notificare a incidentului, care, după caz, actualizează informațiile menționate la litera (a) și prezintă o evaluare inițială a incidentului semnificativ, inclusiv a gravității și a impactului acestuia, precum și a indicatorilor de compromitere, dacă sunt disponibili;

(c)	la cererea CERT-UE, un raport intermediar privind actualizări relevante ale situației;

(d)

un raport final, în termen de cel mult o lună de la transmiterea notificării cu privire la incident în temeiul literei (b), care să includă următoarele elemente: (i) o descriere detaliată a incidentului, inclusiv a gravității și a impactului acestuia; (ii) tipul de amenințare sau de cauză principală care probabil a declanșat incidentul; (iii) măsurile de atenuare aplicate și în curs; (iv) după caz, impactul transfrontalier sau inter-entități al incidentului;

(e)	în cazul unui incident în desfășurare la momentul prezentării raportului final menționat la litera (d), un raport privind progresele înregistrate și un raport final în termen de o lună de la gestionarea incidentului.

(3)   O entitate a Uniunii informează, fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în termen de 24 de ore de la data la care a luat cunoștință de un incident semnificativ, omologii relevanți din statele membre menționați la articolul 17 alineatul (1) din statul membru în care se află că s-a produs un incident semnificativ.

(4)   entitățile Uniunii notifică, printre altele, toate informațiile care permit CERT-UE să stabilească orice impact inter-entități, orice impact asupra statului membru gazdă sau orice impact transfrontalier în urma unui incident semnificativ. Fără a aduce atingere articolului 12, simpla notificare nu expune entitatea Uniunii la o răspundere sporită.

(5)   După caz, entitățile Uniunii comunică, fără întârzieri nejustificate, utilizatorilor rețelei și ai sistemelor informatice afectate sau ai altor componente ale mediului TIC care ar putea fi afectate de un incident semnificativ sau de o amenințare cibernetică semnificativă și după caz, trebuie să ia măsuri de atenuare, orice măsuri sau măsuri corective pe care le pot lua ca răspuns la incidentul respectiv sau amenințarea respectivă. După caz, entitățile Uniunii informează utilizatorii respectivi despre amenințarea cibernetică semnificativă.

(6)   În cazul în care un incident semnificativ sau o amenințare cibernetică semnificativă afectează o rețea și un sistem informatic sau o componentă a mediului TIC al unei entități a Uniunii care știe că este conectată la mediul TIC al unei alte entități a Uniunii, CERT-UE emite o alertă privind o amenințare cibernetică relevantă.

(7)   entitățile Uniunii, la cererea CERT-UE și fără întârzieri nejustificate, îi furnizează CERT-UE informații digitale create prin utilizarea dispozitivelor electronice implicate în incidentele respective. CERT-UE poate furniza detalii suplimentare privind tipurile de informații de care are nevoie pentru o cunoaștere detaliată a situației și pentru răspunsul la incidente.

(8)   CERT-UE transmite IICB, ENISA, INTCEN UE și rețelei CSIRT, o dată la trei luni, un raport de sinteză care include date anonimizate și agregate privind incidentele semnificative, incidentele, amenințările cibernetice, incidentele evitate la limită și vulnerabilitățile în temeiul articolului 20 și incidentele semnificative notificate în temeiul alineatului (2) din prezentul articol. Raportul de sinteză reprezintă o contribuție la raportul bienal privind situația în materie de securitate cibernetică în Uniune, adoptat în temeiul articolului 18 din Directiva (UE) 2022/2555.

(9)   Până la 8 iulie 2024, IICB emite orientări sau recomandări care aduc precizări suplimentare privind modalitățile și formatul și conținutul raportării în conformitate cu prezentul articol. Atunci când elaborează astfel de orientări sau recomandări, IICB ține seama de orice acte de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 23 alineatul (11) din Directiva (UE) 2022/2555 care precizează tipul de informații, formatul și procedura de notificare. CERT-UE difuzează detaliile tehnice adecvate pentru a permite detectarea proactivă, răspunsul la incidente sau adoptarea unor măsuri de atenuare de către entitățile Uniunii.

(10)   Obligațiile de raportare prevăzute la prezentul articol nu se aplică:

(a)

IUEC;

(b)	informațiilor a căror distribuție ulterioară a fost exclusă prin intermediul unui marcaj vizibil, cu excepția cazului în care schimbul acestora cu CERT-UE a fost permis în mod explicit.

(1)   Pentru a sprijini la nivel operațional gestionarea coordonată a incidentelor majore care afectează entitățile Uniunii și pentru a contribui la schimbul periodic de informații relevante între entitățile Uniunii și cu statele membre, IICB, în conformitate cu articolul 11 litera (q), stabilește un plan de gestionare a crizelor cibernetice pe baza activităților menționate la articolul 22 alineatul (2), în strânsă cooperare cu CERT-UE și ENISA. Planul de gestionare a crizelor cibernetice include cel puțin următoarele elemente:

(a)	modalități cu privire la coordonarea și fluxul de informații între entitățile Uniunii pentru gestionarea incidentelor majore la nivel operațional;

(b)	proceduri standard de operare (PSO) comune;

(c)	o taxonomie comună a gravității incidentelor majore și a punctelor de declanșare a crizelor;

(d)	exerciții periodice;

(e)	canale de comunicare securizate care urmează să fie utilizate.

(2)   Reprezentantul Comisiei în cadrul IICB, sub rezerva planului de gestionare a crizelor cibernetice instituit în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol și fără a aduce atingere articolului 16 alineatul (2) primul paragraf din Directiva (UE) 2022/2555, este punctul de contact pentru schimbul de informații relevante în legătură cu incidentele majore cu EU-CyCLONe.

(3)   CERT-UE coordonează, la nivelul entităților Uniunii, gestionarea incidentelor majore. CERT-UE menține un inventar al expertizei tehnice disponibile necesare pentru răspunsul la incidente în cazul unor incidente majore și sprijină IICB în coordonarea planurilor de gestionare a crizelor cibernetice ale entităților Uniunii pentru incidentele majore menționate la articolul 9 alineatul (2).

(4)   entitățile Uniunii contribuie la inventarul expertizei tehnice prin transmiterea unei liste, actualizate anual, de experți disponibili în cadrul organizațiilor respective, în care sunt detaliate competențele tehnice specifice ale acestora.