search


keyboard_tab Digital Governance Act 2022/0868 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/0868 RO cercato: 'unor' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index unor:


whereas unor:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 1238

 

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1.

„date” înseamnă orice reprezentare digitală a unor acte, fapte sau informații și orice compilație a unor astfel de acte, fapte sau informații, inclusiv sub forma unei înregistrări audio, video sau audiovizuale;

2.

„reutilizare” înseamnă utilizarea, de către persoane fizice sau juridice, a datelor deținute de către organisme din sectorul public, în scopuri comerciale sau necomerciale diferite de scopul inițial pentru care au fost produse datele respective, scop care decurge din misiunea lor de serviciu public, cu excepția schimbului de date care are loc între organismele din sectorul public strict în contextul îndeplinirii misiunii lor de serviciu public;

3.

„date cu caracter personal” înseamnă date cu caracter personal în sensul definiției de la articolul 4 punctul 1 din Regulamentul (UE) 2016/679;

4.

„date fără caracter personal” înseamnă alte date decât datele cu caracter personal;

5.

„consimțământ” înseamnă consimțământ în sensul definiției de la articolul 4 punctul 11 din Regulamentul (UE) 2016/679;

6.

„permisiune” înseamnă acordarea utilizatorilor de date a dreptului la prelucrarea datelor fără caracter personal;

7.

„persoană vizată” înseamnă persoană vizată în sensul definiției de la articolul 4 punctul 1 din Regulamentul (UE) 2016/679;

8.

„deținător de date” înseamnă o persoană juridică, inclusiv organisme din sectorul public și organizații internaționale, sau o persoană fizică care nu este vizată în ceea ce privește datele specifice în cauză, care, în conformitate cu dreptul aplicabil al Uniunii sau cu dreptul intern aplicabil, are dreptul de a acorda acces la anumite date cu caracter personal sau fără caracter personal;

9.

„utilizator de date” înseamnă o persoană fizică sau juridică care are acces legal la anumite date cu sau fără caracter personal și care are dreptul, inclusiv în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679 în cazul datelor cu caracter personal, să utilizeze datele respective în scopuri comerciale sau necomerciale;

10.

„partajare de date” înseamnă furnizarea de date de către o persoană vizată sau un deținător de date către un utilizator de date în scopul utilizării în comun sau individuale a unor astfel de date, pe baza unor acorduri voluntare sau a dreptului Uniunii sau a dreptului intern, direct sau printr-un intermediar, de exemplu în baza unor licențe deschise sau comerciale, contra unei taxe sau gratuit;

11.

„serviciu de intermediere de date” înseamnă un serviciu care vizează stabilirea de relații comerciale în scopul partajării de date între un număr nedeterminat de persoane vizate și deținători de date, pe de o parte, și utilizatorii de date, pe de altă parte, prin mijloace tehnice, juridice sau de altă natură, inclusiv în scopul exercitării drepturilor persoanelor vizate în ceea ce privește datele cu caracter personal, excluzând cel puțin următoarele:

(a)

serviciile care obțin date de la deținătorii de date și agregă, îmbogățesc sau transformă datele în scopul adăugării unei valori substanțiale și acordă licențe utilizatorilor de date pentru utilizarea datelor rezultate, fără a stabili o relație comercială între deținătorii de date și utilizatorii de date;

(b)

serviciile care se axează pe intermedierea de conținuturi protejate prin drepturi de autor;

(c)

serviciile care sunt utilizate exclusiv de un singur deținător de date pentru a permite utilizarea datelor deținute de respectivul deținător de date sau care sunt utilizate de către mai multe persoane juridice dintr-un grup închis, inclusiv relații cu furnizorii sau cu clienții sau colaborări stabilite prin contract, în special cele care au ca obiectiv principal asigurarea funcționalităților obiectelor și dispozitivelor conectate la internetul obiectelor;

(d)

serviciile de partajare de date oferite de organismele din sectorul public care nu urmăresc să stabilească relații comerciale;

12.

„prelucrare” înseamnă prelucrare în sensul definiției de la articolul 4 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2016/679 în ceea ce privește datele cu caracter personal sau la articolul 3 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2018/1807 în ceea ce privește datele fără caracter personal;

13.

„acces” înseamnă utilizarea datelor, în conformitate cu cerințe tehnice, juridice sau organizatorice specifice, fără a implica neapărat transmiterea sau descărcarea datelor;

14.

„sediu principal” al unei persoane juridice înseamnă locul în care se află administrația centrală a acesteia în Uniune;

15.

„servicii ale cooperativelor de date” înseamnă servicii de intermediere de date oferite de o structură organizațională constituită din persoane vizate, întreprinderi unipersonale sau IMM-uri, care sunt membre ale structurii respective, având ca obiective principale sprijinirea membrilor săi în exercitarea drepturilor lor cu privire la anumite date, inclusiv în ceea ce privește luarea de decizii în cunoștință de cauză înainte ca aceștia să consimtă la prelucrarea datelor, schimbul de opinii cu privire la scopurile și condițiile de prelucrare a datelor care ar reprezenta cel mai bine interesele membrilor săi în ceea ce privește datele lor și negocierea clauzelor și condițiilor pentru prelucrarea datelor în numele membrilor săi, înainte de acordarea permisiunii de a prelucra datele fără caracter personal sau înainte de acordarea consimțământului pentru prelucrarea datelor personale;

16.

„altruism în materie de date” înseamnă partajarea voluntară de date pe baza consimțământului acordat de persoanele vizate în vederea prelucrării datelor cu caracter personal care le privesc sau a permisiunilor acordate de deținătorii de date de a li se utiliza datele fără caracter personal fără a cere sau a primi ceva în contrapartidă, care să depășească o compensație legată de costurile pe care le suportă aceștia pentru punerea la dispoziție a datelor lor pentru obiective de interes general, astfel cum sunt prevăzute în dreptul intern, după caz, cum ar fi asistența medicală, combaterea schimbărilor climatice, îmbunătățirea mobilității, facilitarea dezvoltării, elaborării și difuzării de statistici oficiale, îmbunătățirea furnizării de servicii publice, elaborarea politicilor publice sau scopurile de cercetare științifică în interesul general;

17.

„organism din sectorul public” înseamnă statul, autoritățile regionale sau locale, organismele de drept public sau asociațiile formate din una sau mai multe astfel de autorități sau din unul sau mai multe astfel de organisme de drept public;

18.

„organisme de drept public” înseamnă organisme care au următoarele caracteristici:

(a)

sunt constituite special pentru a răspunde nevoilor de interes general și nu au caracter industrial sau comercial;

(b)

au personalitate juridică;

(c)

sunt finanțate în proporție majoritară de stat sau de autoritățile locale sau regionale, sau de alte organisme de drept public, gestionarea acestora este supravegheată de autoritățile sau organismele respective ori au un consiliu administrativ, de conducere sau de supraveghere în care jumătate din membrii săi sunt numiți de stat, autorități locale sau regionale sau alte organisme de drept public;

19.

„întreprindere publică” înseamnă orice întreprindere asupra căreia organismele din sectorul public pot exercita, direct sau indirect, o influență dominantă în virtutea dreptului de proprietate asupra acesteia, a participării financiare la aceasta sau al normelor care o guvernează; în sensul acestei definiții, se prezumă că există o influență dominantă din partea organismelor din sectorul public în oricare dintre cazurile următoare în care aceste organisme, în mod direct sau indirect:

(a)

dețin majoritatea capitalului subscris al întreprinderii;

(b)

controlează majoritatea voturilor aferente acțiunilor emise de întreprindere;

(c)

pot numi mai mult de jumătate din membrii organului însărcinat cu administrarea, conducerea sau controlul întreprinderii;

20.

„mediu de prelucrare securizat” înseamnă mediul fizic sau virtual și mijloacele organizatorice necesare pentru a asigura conformitatea cu dreptul Uniunii, cum ar fi Regulamentul (UE) 2016/679, în special cu privire la drepturile persoanelor vizate, drepturile de proprietate intelectuală și confidențialitatea comercială și cea a datelor statistice, integritatea și accesibilitatea, precum și cu dreptul intern aplicabil și a permite entității care furnizează mediul de prelucrare securizat să stabilească și să supravegheze toate acțiunile de prelucrare a datelor, inclusiv cele de afișare, stocare, descărcare și exportare a datelor și de calculare a datelor derivate cu ajutorul algoritmilor computaționali;

21.

„reprezentant legal” înseamnă o persoană fizică sau juridică stabilită în Uniune, desemnată în mod explicit să acționeze în numele unui furnizor de servicii de intermediere de date sau al unei entități care colectează, pentru obiective de interes general, date puse la dispoziție de persoane fizice sau juridice în conformitate cu principiul altruismului în materie de date, care nu este stabilită în Uniune, care poate fi abordată de autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date și de autoritățile competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date în plus sau în locul furnizorului de servicii de intermediere de date sau al entității în legătură cu obligațiile care le revin în temeiul prezentului regulament, inclusiv cu privire la inițiere unei proceduri de asigurare a respectării legii împotriva unui furnizor de servicii de intermediere de date sau a unei entități care nu se conformează prevederilor legale și care nu este stabilită în Uniune.

CAPITOLUL II

Reutilizarea anumitor categorii de date protejate deținute de organisme din sectorul public

Articolul 3

Categorii de date

(1)   Prezentul capitol se aplică datelor deținute de organisme din sectorul public care sunt protejate din motive legate de:

(a)

confidențialitatea comercială, inclusiv secretele de afaceri, profesionale sau de întreprindere;

(b)

confidențialitatea datelor statistice;

(c)

protecția drepturilor de proprietate intelectuală ale terților; sau

(d)

protecția datelor cu caracter personal, în măsura în care aceste date nu intră în domeniul de aplicare al Directivei (UE) 2019/1024.

(2)   Prezentul capitolul nu se aplică:

(a)

datelor deținute de întreprinderile publice;

(b)

datelor deținute de radiodifuziunile publice și de filialele acestora, precum și de alte organisme sau filiale ale acestora pentru furnizarea unui serviciu public de radiodifuziune;

(c)

datelor deținute de instituțiile culturale și de învățământ;

(d)

datelor deținute de organisme din sectorul public care sunt protejate din motive de siguranță publică, apărare sau securitate națională; sau

(e)

datelor a căror furnizare constituie o activitate care nu face obiectul misiunii de serviciu public a organismelor în cauză din sectorul public, astfel cum sunt definite prin lege sau prin alte norme obligatorii din statul membru în cauză, sau, în lipsa unor astfel de norme, astfel cum sunt definite în conformitate cu practica administrativă curentă din statul membru în cauză, cu condiția ca obiectul misiunii de serviciu public să fie transparent și să facă obiectul unui control.

(3)   Prezentul capitol nu aduce atingere:

(a)

dreptului Uniunii și dreptului intern și nici acordurilor internaționale, la care Uniunea sau statele membre sunt părți, privind protecția categoriilor de date menționate la alineatul (1); și

(b)

dreptului Uniunii și dreptului intern în ceea ce privește accesul la documente.

Articolul 4

Interzicerea acordurilor de exclusivitate

(1)   Sunt interzise acordurile sau alte practici referitoare la reutilizarea datelor deținute de organisme din sectorul public, conținând categoriile de date menționate la articolul 3 alineatul (1), care acordă drepturi exclusive sau care au ca obiectiv sau ca efect acordarea unor astfel de drepturi exclusive sau restricționarea disponibilității datelor pentru reutilizare de către alte entități decât părțile la astfel de acorduri sau alte practici.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), se poate acorda un drept exclusiv de reutilizare a datelor menționate la alineatul respectiv în măsura necesară pentru furnizarea unui serviciu sau a unui produs de interes general, care altfel nu ar fi posibilă.

(3)   Un drept exclusiv astfel cum se menționează la alineatul (2) se acordă prin intermediul unui act administrativ sau al unei înțelegeri contractuale, în conformitate cu dreptul aplicabil al Uniunii sau cu dreptul intern aplicabil și cu respectarea principiilor transparenței, egalității de tratament și nediscriminării.

(4)   Durata unui drept exclusiv de reutilizare a datelor nu depășește 12 luni. În cazul în care se încheie un contract, durata contractului este aceeași cu durata dreptului exclusiv.

(5)   Acordarea unui drept exclusiv în temeiul alineatelor (2), (3) și (4), inclusiv motivele pentru care este necesar să se acorde un astfel de drept, sunt transparente și puse la dispoziția publicului online, sub o formă care respectă dreptul relevant al Uniunii privind achizițiile publice.

(6)   Acordurile sau alte practici care fac obiectul interdicției prevăzute la alineatul (1), care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatele (2) și (3) și care au fost încheiate înainte de 23 iunie 2022 încetează la sfârșitul contractului în cauză și, în orice caz, la 24 decembrie 2024.

Articolul 5

Condiții de reutilizare

(1)   Organismele din sectorul public care, în temeiul dreptului intern, au competența de a acorda sau de a refuza accesul în vederea reutilizării uneia sau mai multor categorii de date menționate la articolul 3 alineatul (1) pun la dispoziția publicului condițiile pentru permiterea unei astfel de reutilizări și procedura de cerere a reutilizării prin punctul unic de informare la care se face referire la articolul 8. Atunci când acordă sau refuză accesul în vederea reutilizării, acestea pot fi asistate de organismele competente menționate la articolul 7 alineatul (1).

Statele membre se asigură că organismele din sectorul public sunt dotate cu resursele necesare pentru a respecta prezentul articol.

(2)   Condițiile de reutilizare sunt nediscriminatorii, transparente, proporționale și justificate în mod obiectiv în ceea ce privește categoriile de date și scopurile reutilizării, precum și natura datelor pentru care este permisă reutilizarea. Respectivele condiții nu se utilizează pentru a restrânge concurența.

(3)   Organismele din sectorul public se asigură, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern, că natura protejată a datelor este păstrată. Acestea pot prevedea următoarele cerințe:

(a)

de a se acorda acces la datele reutilizate numai atunci când organismul din sectorul public sau organismul competent, după primirea cererii de reutilizare, s-a asigurat că datele au fost:

(i)

anonimizate, în cazul datelor cu caracter personal; și

(ii)

modificate, agregate sau tratate prin orice altă metodă de control al divulgării, în cazul informațiilor comerciale confidențiale, inclusiv al secretelor comerciale sau al conținutului protejat prin drepturi de proprietate intelectuală;

(b)

de a se accesa și a se reutiliza datele de la distanță într-un mediu de prelucrare securizat, care este pus la dispoziție sau controlat de organismul din sectorul public;

(c)

de a se accesa și a se reutiliza datele în spațiile fizice în care se află mediul de prelucrare securizat, în conformitate cu standarde înalte de securitate, cu condiția ca accesul de la distanță să nu poată fi permis fără a se pune în pericol drepturile și interesele terților.

(4)   În cazul reutilizării permise în conformitate cu alineatul (3) literele (b) și (c), organismele din sectorul public impun condiții care asigură integritatea funcționării sistemelor tehnice ale mediului de prelucrare securizat utilizat. Organismul din sectorul public își rezervă dreptul să verifice procesul, mijloacele și orice rezultate ale prelucrării datelor efectuate de către reutilizator pentru a menține integritatea protecției datelor și își rezervă dreptul de a interzice utilizarea rezultatelor care conțin informații ce pun în pericol drepturile și interesele terților. Decizia de a interzice utilizarea rezultatelor este inteligibilă și transparentă pentru reutilizator.

(5)   Cu excepția cazului în care dreptul intern include garanții specifice privind obligațiile de confidențialitate aplicabile referitoare la reutilizarea datelor menționate la articolul 3 alineatul (1), organismul din sectorul public condiționează reutilizarea datelor furnizate în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol de respectarea de către reutilizator a unei obligații de confidențialitate care interzice divulgarea oricărei informații care pune în pericol drepturile și interesele terților, pe care reutilizatorul ar fi putut-o dobândi în pofida garanțiilor instituite. Reutilizatorilor li se interzice să reidentifice orice persoană vizată la care se referă datele și iau măsuri tehnice și operaționale pentru a împiedica reidentificarea și pentru a notifica organismului din sectorul public orice încălcare a securității datelor care are ca rezultat reidentificarea persoanelor vizate în cauză. În cazul în care are loc o reutilizare neautorizată a datelor fără caracter personal, reutilizatorul informează, fără întârziere și, dacă este cazul, cu sprijinul organismului din sectorul public, persoanele juridice ale căror drepturi și interese pot fi afectate.

(6)   În cazul în care reutilizarea datelor nu poate fi permisă în conformitate cu obligațiile prevăzute la alineatele (3) și (4) de la prezentul articol și dacă nu există niciun alt temei juridic pentru transmiterea datelor în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679, organismul din sectorul public depune toate eforturile, în conformitate cu dreptul Uniunii și dreptul intern, pentru a oferi asistență potențialilor reutilizatori să solicite consimțământul persoanelor vizate sau permisiunea din partea deținătorilor de date ale căror drepturi și interese ar putea fi afectate de o astfel de reutilizare, atunci când acest lucru este fezabil și nu antrenează o sarcină disproporționată asupra organismului din sectorul public. Atunci când oferă asistența respectivă, organismul din sectorul public poate fi asistat de organismele competente menționate la articolul 7 alineatul (1).

(7)   Reutilizarea datelor este permisă numai cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Dreptul producătorului unei baze de date, astfel cum este prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 96/9/CE, nu se exercită de către organismele din sectorul public pentru a împiedica reutilizarea datelor sau pentru a restrânge reutilizarea lor dincolo de limitele stabilite prin prezentul regulament.

(8)   Atunci când datele solicitate sunt considerate confidențiale, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern privind confidențialitatea comercială sau cea a datelor statistice, organismele din sectorul public se asigură că datele confidențiale nu vor fi divulgate ca urmare a permiterii reutilizării, cu excepția situației în care o astfel de reutilizare este permisă în conformitate cu alineatul (6).

(9)   În cazul în care un reutilizator intenționează să transfere către o țară terță date fără caracter personal protejate din motivele prevăzute la articolul 3 alineatul (1), acesta informează organismul din sectorul public, cu ocazia solicitării reutilizării unor astfel de date, cu privire la intenția sa de a transfera astfel de date și cu privire la scopul unui astfel de transfer. În cazul reutilizării în conformitate cu alineatul (6) de la prezentul articol, reutilizatorul informează, dacă este cazul cu sprijinul organismului din sectorul public, persoana juridică ale cărei drepturi și interese pot fi afectate cu privire la intenția, scopul și garanțiile adecvate. Organismul din sectorul public nu permite reutilizarea decât dacă persoana juridică își dă permisiunea pentru transfer.

(10)   Organismele din sectorul public transmit date confidențiale fără caracter personal sau date protejate de drepturi de proprietate intelectuală unui reutilizator care intenționează să transfere datele respective către o țară terță, alta decât o țară desemnată în conformitate cu alineatul (12), numai dacă reutilizatorul se angajează prin intermediul unor contracte:

(a)

să respecte obligațiile impuse în conformitate cu alineatele (7) și (8) chiar și după transferul datelor către țara terță; și

(b)

să accepte competența instanțelor din statul membru al organismului din sectorul public care transmite datele cu privire la orice litigiu legat de respectarea alineatelor (7) și (8).

(11)   Organismele din sectorul public, după caz și în măsura capacităților lor, oferă orientări și asistență reutilizatorilor în îndeplinirea obligațiilor menționate la alineatul (10) din prezentul articol.

Pentru a oferi asistență organismelor din sectorul public și reutilizatorilor, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare care să stabilească clauze contractuale tip pentru respectarea obligațiilor menționate la alineatul (10) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 33 alineatul (3).

(12)   Atunci când acest lucru este justificat de un număr substanțial de cereri, în întreaga Uniune, privind reutilizarea datelor fără caracter personal în anumite țări terțe, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care declară că mecanismele juridice, de supraveghere și de asigurare a respectării legii dintr-o țară terță:

(a)

asigură protecția proprietății intelectuale și a secretelor comerciale într-un mod care este, în esență, echivalent cu protecția asigurată în temeiul dreptului Uniunii;

(b)

sunt aplicate și se asigură respectarea lor în mod eficace; și

(c)

oferă un control judiciar eficace.

Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 33 alineatul (3).

(13)   Actele legislative specifice ale Uniunii pot considera că anumite categorii de date fără caracter personal deținute de organismele din sectorul public sunt extrem de sensibile în sensul prezentului articol, în cazul în care transferul lor către țări terțe poate pune în pericol obiectivele de politică publică ale Uniunii, cum ar fi siguranța și sănătatea publică, sau poate antrena riscul de reidentificare a datelor fără caracter personal, anonimizate. În cazul în care un astfel de act este adoptat, Comisia adoptă, în conformitate cu articolul 32, acte delegate de completare a prezentului regulament prin stabilirea unor condiții speciale aplicabile transferurilor de astfel de date către țări terțe.

Condițiile speciale respective se bazează pe natura categoriilor de date fără caracter personal identificate în actul legislativ specific al Uniunii și pe motivele pentru care sunt considerate respectivele categorii ca fiind extrem de sensibile, luând în considerare riscurile de reidentificare a datelor fără caracter personal, anonimizate. Acestea sunt nediscriminatorii și limitate la ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor de politică publică ale Uniunii identificate în actul respectiv, în conformitate cu obligațiile internaționale ale Uniunii.

În cazul în care acte legislative specifice ale Uniunii, astfel cum sunt menționate la primul paragraf, impun acest lucru, astfel de condiții speciale pot include condiții aplicabile transferului sau acorduri tehnice în această privință, limitări cu privire la reutilizarea datelor în țări terțe sau la categoriile de persoane care au dreptul să transfere astfel de date către țări terțe ori, în cazuri excepționale, restricții cu privire la transferurile către țări terțe.

(14)   Persoana fizică sau juridică căreia i s-a acordat dreptul de reutilizare a datelor fără caracter personal poate transfera datele numai acelor țări terțe pentru care sunt îndeplinite cerințele de la alineatele (10), (12) și (13).

Articolul 10

Servicii de intermediere de date

Furnizarea următoarelor servicii de intermediere de date respectă articolul 12 și face obiectul unei proceduri de notificare:

(a)

serviciile de intermediere între deținătorii de date și utilizatorii de date potențiali, inclusiv punerea la dispoziție a mijloacelor tehnice sau de altă natură care permit furnizarea unor astfel de servicii; aceste servicii pot include schimburi bilaterale sau multilaterale de date sau crearea de platforme sau de baze de date care permit schimbul sau utilizarea în comun a datelor, precum și instituirea altor infrastructuri specifice pentru punerea în legătură a deținătorilor de date cu utilizatorii de date;

(b)

serviciile de intermediere între persoanele vizate care doresc să își pună la dispoziție datele cu caracter personal sau persoanele fizice care doresc să pună la dispoziție datele fără caracter personal și utilizatorii de date potențiali, inclusiv punerea la dispoziție a mijloacelor tehnice sau de altă natură care permit furnizarea unor astfel de servicii, și în special facilitarea exercitării drepturilor persoanelor vizate prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/679;

(c)

serviciile cooperativelor de date.

Articolul 12

Condiții pentru furnizarea serviciilor de intermediere de date

Furnizarea serviciilor de intermediere de date menționate la articolul 10 este supusă următoarelor condiții:

(a)

furnizorul de servicii de intermediere de date nu poate utiliza datele pentru care furnizează servicii de intermediere de date în alte scopuri decât pentru a le pune la dispoziția utilizatorilor de date, iar serviciile de intermediere de date sunt prestate printr-o persoană juridică distinctă;

(b)

clauzele comerciale, inclusiv stabilirea prețurilor, pentru prestarea serviciilor de intermediere de date către un deținător de date sau un utilizator de date nu pot depinde de utilizarea de către deținătorul de date sau utilizatorul de date a altor servicii prestate de același furnizor de servicii de intermediere de date sau de o entitate conexă sau de măsura în care deținătorul de date sau utilizatorul de date utilizează astfel de servicii;

(c)

datele colectate cu privire la orice activitate a unei persoane fizice sau juridice în scopurile furnizării serviciului de intermediere de date, inclusiv data, ora și datele de geolocalizare, durata activității și conexiunile stabilite cu alte persoane fizice sau juridice de persoana care utilizează serviciul de intermediere de date, pot fi utilizate numai pentru dezvoltarea serviciului de intermediere de date respectiv, ceea ce poate implica utilizarea datelor pentru detectarea fraudelor sau pentru securitatea cibernetică, și se pun la dispoziția deținătorilor de date la cerere;

(d)

furnizorul de servicii de intermediere de date facilitează schimbul de date în formatul în care le primește de la persoana vizată sau de la deținătorul de date, convertește datele în formate specifice numai pentru a spori interoperabilitatea în cadrul sectoarelor și între sectoare sau dacă utilizatorul datelor solicită acest lucru ori dacă acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii sau pentru a asigura armonizarea cu standardele internaționale sau europene în materie de date și le oferă persoanelor vizate sau deținătorilor de date o posibilitate de neparticipare în ceea ce privește conversiile respective, cu excepția cazului în care conversia este impusă de dreptul Uniunii;

(e)

serviciile de intermediere de date pot include oferirea de instrumente și servicii specifice suplimentare deținătorilor de date sau persoanelor vizate în scopul specific al facilitării schimbului de date, cum ar fi stocarea temporară, organizarea, conversia, anonimizarea și pseudonimizarea; astfel de instrumente fiind utilizate numai la cererea explicită sau cu aprobarea explicită a deținătorului de date sau a persoanei vizate, iar instrumentele terților oferite în acest context nu sunt utilizate în alte scopuri;

(f)

furnizorul de servicii de intermediere de date se asigură că procedura de acces la serviciul său este echitabilă, transparentă și nediscriminatorie atât pentru persoanele vizate și deținătorii de date, cât și pentru utilizatorii de date, inclusiv cu privire la prețurile și condițiile serviciilor;

(g)

furnizorul de servicii de intermediere de date are proceduri adecvate pentru a împiedica practicile frauduloase sau abuzive în ceea ce privește părțile care solicită acces prin intermediul serviciilor sale de intermediere de date;

(h)

furnizorul de servicii de intermediere de date, în cazul în care intră în insolvență, asigură o continuitate rezonabilă a furnizării serviciilor sale de intermediere de date și în cazul în care serviciile de intermediere de date respective asigură stocarea datelor, acesta dispune de mecanisme pentru a permite deținătorilor și utilizatorilor de date să obțină acces la datele lor, să le transfere sau să le recupereze și, în cazul în care respectivele servicii de intermediere de date sunt furnizate între persoanele vizate și utilizatorii de date, pentru a permite persoanelor vizate să își exercite drepturile;

(i)

furnizorul de servicii de intermediere de date ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura interoperabilitatea cu alte servicii de intermediere de date, printre altele, prin intermediul unor standarde deschise utilizate în comun în sectorul în care își desfășoară activitatea furnizorul de servicii de intermediere de date;

(j)

furnizorul de servicii de intermediere de date instituie măsuri tehnice, juridice și organizatorice adecvate pentru a împiedica transferul de date fără caracter personal sau accesul la acestea în cazul în care transferul sau accesul respectiv este ilegal în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern al statului membru relevant;

(k)

furnizorul de servicii de intermediere de date informează fără întârziere deținătorii de date în cazul unui transfer neautorizat, al unui acces neautorizat sau al unei utilizări neautorizate a datelor fără caracter personal pe care le-a partajat;

(l)

furnizorul de servicii de intermediere de date ia măsurile necesare pentru a asigura un nivel adecvat de securitate pentru stocarea, prelucrarea și transmiterea datelor fără caracter personal, iar furnizorul de servicii de intermediere de date asigură în plus cel mai înalt nivel de securitate pentru stocarea și transmiterea de informații sensibile din punct de vedere concurențial;

(m)

furnizorul de servicii de intermediere de date care oferă servicii persoanelor vizate acționează în interesul acestora atunci când facilitează exercitarea drepturilor lor, în special prin informarea și, după caz, consilierea persoanelor vizate într-o manieră concisă, transparentă, inteligibilă și ușor accesibilă cu privire la utilizările preconizate ale datelor de către utilizatorii de date și la clauzele și condițiile standard aferente acestor utilizări înainte ca persoanele vizate să își dea consimțământul;

(n)

în cazul în care un furnizor de servicii de intermediere de date oferă instrumente pentru obținerea consimțământului persoanelor vizate sau a permisiunilor de prelucrare a datelor puse la dispoziție de deținătorii de date, acesta precizează, după caz, jurisdicția țării terțe în care se preconizează că va avea loc utilizarea datelor și oferă persoanelor vizate instrumente pentru a-și da și retrage consimțământul, iar deținătorilor de date li se oferă instrumente pentru acordarea și retragerea permisiunilor de prelucrare a datelor;

(o)

furnizorul de servicii de intermediere de date păstrează o evidență a activității de intermediere de date.

Articolul 26

Cerințe referitoare la autoritățile competente

(1)   Autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date și autoritățile competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date sunt distincte din punct de vedere juridic și independente din punct de vedere funcțional de orice furnizor de servicii de intermediere de date sau de organizația recunoscută de promovare a altruismului în materie de date. Funcțiile autorităților competente pentru serviciile de intermediere de date și ale autorităților competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date pot fi îndeplinite de aceeași autoritate. Statele membre pot fie să înființeze în acest scop una sau mai multe autorități noi, fie să se bazeze pe cele existente.

(2)   Autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date și autoritățile competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date își exercită sarcinile în mod imparțial, transparent, consecvent, fiabil și prompt. Atunci când își îndeplinesc sarcinile, acestea garantează concurența loială și nediscriminarea.

(3)   Din membrii conducerii și ai personalului responsabil cu îndeplinirea sarcinilor relevante ale autorităților competente pentru serviciile de intermediere de date și ale autorităților competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date nu pot face parte proiectantul, producătorul, furnizorul, instalatorul, cumpărătorul, proprietarul, utilizatorul sau operatorul responsabil cu întreținerea serviciilor pe care aceștia le evaluează și nici reprezentantul autorizat al vreuneia dintre părțile respective. Acest lucru nu împiedică utilizarea serviciilor evaluate care sunt necesare pentru operațiunile autorității competente pentru serviciile de intermediere de date și ale autorităților competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date sau utilizarea unor astfel de servicii în scopuri personale.

(4)   Membrii conducerii de nivel superior și ai personalului autorităților competente pentru serviciile de intermediere de date și al autorităților competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date nu desfășoară nicio activitate care ar putea afecta imparțialitatea sau integritatea lor în ceea ce privește activitățile de evaluare care le sunt atribuite.

(5)   Autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date și autoritățile competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date au la dispoziție resursele financiare și umane adecvate pentru a îndeplini sarcinile care le sunt atribuite, inclusiv cunoștințele tehnice și resursele necesare.

(6)   Autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date și autoritățile competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date ale unui stat membru furnizează Comisiei și autorităților competente pentru serviciile de intermediere de date și autorităților competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date din alte state membre, pe baza unei cereri motivate și fără întârziere, informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în temeiul prezentului regulament. În cazul în care o autoritate competentă pentru serviciile de intermediere de date sau o autoritate competentă pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date consideră că informațiile solicitate sunt confidențiale în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern privind confidențialitatea comercială și profesională, Comisia și orice alte autorități competente pentru serviciile de intermediere de date sau autorități competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date implicate veghează la protejarea acestei confidențialități.

Articolul 30

Sarcinile Comitetului european pentru inovare în domeniul datelor

Comitetul european pentru inovare în domeniul datelor are următoarele sarcini:

(a)

consiliază și asistă Comisia în ceea ce privește dezvoltarea unei practici coerente a organismelor din sectorul public și a organismelor competente menționate la articolul 7 alineatul (1) în ce privește tratarea cererilor de reutilizare a categoriilor de date menționate la articolul 3 alineatul (1);

(b)

consiliază și asistă Comisia în elaborarea unei practici consecvente pentru altruismul în materie de date în întreaga Uniune;

(c)

consiliază și asistă Comisia în ceea ce privește dezvoltarea unei practici coerente a autorităților competente pentru serviciile de intermediere de date și autoritățile competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date în aplicarea cerințelor aplicabile furnizorilor de servicii de intermediere de date și organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date;

(d)

consiliază și asistă Comisia în ceea ce privește dezvoltarea unor orientări coerente despre cea mai bună modalitate de a proteja, în contextul prezentului regulament, datele fără caracter personal sensibile din punct de vedere comercial, în special secretele comerciale, dar și datele fără caracter personal care reprezintă conținuturi protejate prin drepturi de proprietate intelectuală, împotriva accesului ilegal care riscă să ducă la furturi de proprietate intelectuală sau la spionaj industrial;

(e)

consiliază și asistă Comisia în ceea ce privește elaborarea unor orientări coerente privind cerințele de securitate cibernetică pentru schimbul de date și stocarea lor;

(f)

consiliază Comisia, în special ținând seama de contribuția organizațiilor de standardizare, cu privire la stabilirea priorității standardelor transsectoriale care trebuie utilizate și dezvoltate pentru utilizarea datelor și partajarea de date transsectoriale între spațiile europene comune emergente ale datelor, pentru compararea transsectorială și schimbul de bune practici în ceea ce privește cerințele sectoriale în materie de securitate și procedurile de acces, ținând seama de activitățile de standardizare specifice fiecărui sector, în special pentru a clarifica care standarde și practici sunt intersectoriale și care sunt sectoriale și pentru a stabili o distincție între acestea;

(g)

acordă asistență Comisiei, în special ținând seama de contribuția organizațiilor de standardizare, în ceea ce privește abordarea fragmentării pieței interne și a economiei bazate pe date în cadrul pieței interne, prin îmbunătățirea interoperabilității transfrontaliere, transsectoriale a datelor, precum și a serviciilor de partajare de date între diferite sectoare și domenii, pe baza standardelor europene, internaționale sau naționale existente, printre altele cu scopul de a încuraja crearea unor spații europene comune ale datelor;

(h)

propune orientări pentru „spațiile europene comune ale datelor”, și anume cadre interoperabile de standarde și practici comune specifice scopului sau sectorului sau transsectoriale pentru a partaja sau a prelucra în comun date, printre altele pentru dezvoltarea de noi produse și servicii, pentru cercetarea științifică sau pentru inițiative ale societății civile, astfel de standarde și practici comune țin seama de standardele existente, respectă normele în materie de concurență și asigură accesul nediscriminatoriu pentru toți participanții, în scopul facilitării partajării de date în Uniune și al valorificării potențialului spațiilor de date existente și viitoare, abordând, printre altele:

(i)

standardele transsectoriale care trebuie folosite și dezvoltate pentru utilizarea datelor și partajarea transsectorială a datelor, pentru compararea transsectorială și schimbul de bune practici în ceea ce privește cerințele sectoriale în materie de securitate și procedurile de acces, ținând seama de activitățile de standardizare specifice fiecărui sector, în special atunci când se clarifică și se diferențiază standardele și practicile transsectoriale și sectoriale;

(ii)

cerințele de combatere a barierelor la intrarea pe piață și de evitare a dependenței de furnizor, în scopul asigurării concurenței loiale și a interoperabilității;

(iii)

protecția adecvată pentru transferurile legale de date către țări terțe, inclusiv garanții împotriva oricăror transferuri interzise de dreptul Uniunii;

(iv)

reprezentarea adecvată și nediscriminatorie a părților interesate relevante în guvernanța spațiilor europene comune ale datelor;

(v)

asumarea cerințelor de securitate cibernetică în conformitate cu dreptul Uniunii;

(i)

facilitează cooperarea dintre statele membre cu privire la stabilirea unor condiții armonizate care să permită reutilizarea categoriilor de date menționate la articolul 3 alineatul (1) deținute de organismele din sectorul public în cadrul pieței interne;

(j)

facilitează cooperarea dintre autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date și autoritățile competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date prin consolidarea capacităților și schimbul de informații, în special prin stabilirea unor metode pentru schimbul eficient de informații referitoare la procedura de notificare pentru furnizorii de servicii de intermediere de date și la înregistrarea și monitorizarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date, inclusiv coordonarea cu privire la stabilirea taxelor sau a sancțiunilor, precum și facilitarea cooperării dintre autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date și autoritățile competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date cu privire la accesul internațional și transferul de date;

(k)

consiliază și asistă Comisia pentru a evalua dacă este necesară adoptarea actelor de punere în aplicare menționate la articolul 5 alineatele (11) și (12);

(l)

consiliază și asistă Comisia în ceea ce privește elaborarea formularului european de consimțământ privind altruismul în materie de date, în conformitate cu articolul 25 alineatul (1);

(m)

consiliază Comisia cu privire la îmbunătățirea mediului de reglementare internațional pentru datele fără caracter personal, inclusiv standardizarea.

CAPITOLUL VII

Accesul internațional și transferul

Articolul 31

Accesul internațional și transferul

(1)   Organismul din sectorul public, persoana fizică sau juridică căreia i s-a acordat dreptul de reutilizare a datelor în temeiul capitolului II, furnizorul de servicii de intermediere de date sau organizația recunoscută de promovare a altruismului în materie de date ia toate măsurile de ordin tehnic, juridic și organizațional rezonabile, inclusiv înțelegeri contractuale, pentru a preveni transferul internațional de date fără caracter personal deținute în Uniune sau accesul guvernamental la acestea în cazul în care un astfel de transfer sau acces ar crea un conflict cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern al statului membru în cauză, fără a aduce atingere alineatului (2) sau (3).

(2)   Orice decizie sau hotărâre a unei instanțe dintr-o țară terță și orice decizie a unei autorități administrative dintr-o țară terță prin care se solicită unui organism din sectorul public, unei persoane fizice sau juridice căreia i s-a acordat dreptul de reutilizare a datelor în temeiul capitolului II, unui furnizor de servicii de intermediere de date sau unei organizații recunoscute de promovare a altruismului în materie de date să transfere date fără caracter personal deținute în Uniune sau să acorde acces la acestea, în cadrul domeniului de aplicare al prezentului regulament, este recunoscută sau executată în orice fel doar dacă se bazează pe un acord internațional, cum ar fi un tratat de asistență judiciară reciprocă în vigoare între țara terță solicitantă și Uniune sau orice alt acord între țara terță solicitantă și un stat membru.

(3)   În lipsa unui acord internațional, astfel cum se menționează la alineatul (2) din prezentul articol, în cazul în care un organism din sectorul public, o persoană fizică sau juridică căreia i s-a acordat dreptul de reutilizare a datelor în temeiul capitolului II, un furnizor de servicii de intermediere de date sau o organizație recunoscută de promovare a altruismului în materie de date este destinatarul unei decizii sau al unei hotărâri a unei instanțe dintr-o țară terță sau al unei decizii a unei autorități administrative dintr-o țară terță care prevede transferul de date fără caracter personal deținute în Uniune sau acordarea accesului la acestea, în cadrul domeniului de aplicare al prezentului regulament, iar respectarea unei astfel de decizii ar putea genera o situație de conflict cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern al statului membru relevant pentru destinatar, transferul către autoritatea din țara terță sau accesul acesteia la astfel de date are loc numai în cazul în care:

(a)

sistemul țării terțe în cauză prevede obligativitatea expunerii motivelor și a proporționalității unei astfel de decizii sau hotărâri și prevede că o astfel de decizie sau hotărâre trebuie să aibă un caracter specific, de exemplu prin stabilirea unei legături suficiente cu anumite persoane suspectate sau cu anumite încălcări;

(b)

obiecția motivată a destinatarului este supusă controlului unei instanțe competente din țara terță; și

(c)

instanța competentă din țara terță care pronunță decizia sau hotărârea sau care revizuiește decizia unei autorități administrative este împuternicită în temeiul dreptului țării terțe respective să țină seama în mod corespunzător de interesele juridice relevante ale furnizorului de date protejate în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern al statului membru relevant.

(4)   În cazul în care condițiile prevăzute la alineatul (2) sau (3) sunt îndeplinite, organismul din sectorul public, persoana fizică sau juridică căreia i s-a acordat dreptul de reutilizare a datelor în temeiul capitolului II, furnizorul de servicii de intermediere de date sau organizația recunoscută de promovare a altruismului în materie de date furnizează volumul minim de date permis ca răspuns la o cerere, pe baza unei interpretări rezonabile a cererii.

(5)   Organismul din sectorul public, persoana fizică sau juridică căreia i s-a acordat dreptul de reutilizare a datelor în temeiul capitolului II, furnizorul de servicii de intermediere de date și organizația recunoscută de promovare a altruismului în materie de date îl informează pe deținătorul datelor cu privire la existența unei cereri din partea unei autorități administrative dintr-o țară terță de a i se acorda accesul la datele sale înainte de a da curs respectivei cereri, cu excepția cazurilor în care cererea servește unor scopuri de asigurare a respectării legii și atât timp cât acest lucru este necesar pentru a menține eficacitatea activității de asigurare a respectării legii.

CAPITOLUL VIII

Delegarea și procedura comitetului


whereas









keyboard_arrow_down