search


keyboard_tab Digital Governance Act 2022/0868 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/0868 RO cercato: 'sistemelor' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index sistemelor:

    CAPITOLUL I
    Dispoziții generale

    CAPITOLUL II
    Reutilizarea anumitor categorii de date protejate deținute de organisme din sectorul public
  • 1 Articolul 5 Condiții de reutilizare

  • CAPITOLUL III
    Cerințe aplicabile serviciilor de intermediere de date

    CAPITOLUL IV
    Altruismul în materie de date

    CAPITOLUL V
    Autorități competente și dispoziții procedurale

    CAPITOLUL VI
    Comitetul european pentru inovare în domeniul datelor

    CAPITOLUL VII
    Accesul internațional și transferul

    CAPITOLUL VIII
    Delegarea și procedura comitetului

    CAPITOLUL IX
    Dispoziții finale și tranzitorii


whereas sistemelor:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 653

 

Articolul 5

Condiții de reutilizare

(1)   Organismele din sectorul public care, în temeiul dreptului intern, au competența de a acorda sau de a refuza accesul în vederea reutilizării uneia sau mai multor categorii de date menționate la articolul 3 alineatul (1) pun la dispoziția publicului condițiile pentru permiterea unei astfel de reutilizări și procedura de cerere a reutilizării prin punctul unic de informare la care se face referire la articolul 8. Atunci când acordă sau refuză accesul în vederea reutilizării, acestea pot fi asistate de organismele competente menționate la articolul 7 alineatul (1).

Statele membre se asigură că organismele din sectorul public sunt dotate cu resursele necesare pentru a respecta prezentul articol.

(2)   Condițiile de reutilizare sunt nediscriminatorii, transparente, proporționale și justificate în mod obiectiv în ceea ce privește categoriile de date și scopurile reutilizării, precum și natura datelor pentru care este permisă reutilizarea. Respectivele condiții nu se utilizează pentru a restrânge concurența.

(3)   Organismele din sectorul public se asigură, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern, că natura protejată a datelor este păstrată. Acestea pot prevedea următoarele cerințe:

(a)

de a se acorda acces la datele reutilizate numai atunci când organismul din sectorul public sau organismul competent, după primirea cererii de reutilizare, s-a asigurat că datele au fost:

(i)

anonimizate, în cazul datelor cu caracter personal; și

(ii)

modificate, agregate sau tratate prin orice altă metodă de control al divulgării, în cazul informațiilor comerciale confidențiale, inclusiv al secretelor comerciale sau al conținutului protejat prin drepturi de proprietate intelectuală;

(b)

de a se accesa și a se reutiliza datele de la distanță într-un mediu de prelucrare securizat, care este pus la dispoziție sau controlat de organismul din sectorul public;

(c)

de a se accesa și a se reutiliza datele în spațiile fizice în care se află mediul de prelucrare securizat, în conformitate cu standarde înalte de securitate, cu condiția ca accesul de la distanță să nu poată fi permis fără a se pune în pericol drepturile și interesele terților.

(4)   În cazul reutilizării permise în conformitate cu alineatul (3) literele (b) și (c), organismele din sectorul public impun condiții care asigură integritatea funcționării sistemelor tehnice ale mediului de prelucrare securizat utilizat. Organismul din sectorul public își rezervă dreptul să verifice procesul, mijloacele și orice rezultate ale prelucrării datelor efectuate de către reutilizator pentru a menține integritatea protecției datelor și își rezervă dreptul de a interzice utilizarea rezultatelor care conțin informații ce pun în pericol drepturile și interesele terților. Decizia de a interzice utilizarea rezultatelor este inteligibilă și transparentă pentru reutilizator.

(5)   Cu excepția cazului în care dreptul intern include garanții specifice privind obligațiile de confidențialitate aplicabile referitoare la reutilizarea datelor menționate la articolul 3 alineatul (1), organismul din sectorul public condiționează reutilizarea datelor furnizate în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol de respectarea de către reutilizator a unei obligații de confidențialitate care interzice divulgarea oricărei informații care pune în pericol drepturile și interesele terților, pe care reutilizatorul ar fi putut-o dobândi în pofida garanțiilor instituite. Reutilizatorilor li se interzice să reidentifice orice persoană vizată la care se referă datele și iau măsuri tehnice și operaționale pentru a împiedica reidentificarea și pentru a notifica organismului din sectorul public orice încălcare a securității datelor care are ca rezultat reidentificarea persoanelor vizate în cauză. În cazul în care are loc o reutilizare neautorizată a datelor fără caracter personal, reutilizatorul informează, fără întârziere și, dacă este cazul, cu sprijinul organismului din sectorul public, persoanele juridice ale căror drepturi și interese pot fi afectate.

(6)   În cazul în care reutilizarea datelor nu poate fi permisă în conformitate cu obligațiile prevăzute la alineatele (3) și (4) de la prezentul articol și dacă nu există niciun alt temei juridic pentru transmiterea datelor în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679, organismul din sectorul public depune toate eforturile, în conformitate cu dreptul Uniunii și dreptul intern, pentru a oferi asistență potențialilor reutilizatori să solicite consimțământul persoanelor vizate sau permisiunea din partea deținătorilor de date ale căror drepturi și interese ar putea fi afectate de o astfel de reutilizare, atunci când acest lucru este fezabil și nu antrenează o sarcină disproporționată asupra organismului din sectorul public. Atunci când oferă asistența respectivă, organismul din sectorul public poate fi asistat de organismele competente menționate la articolul 7 alineatul (1).

(7)   Reutilizarea datelor este permisă numai cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Dreptul producătorului unei baze de date, astfel cum este prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 96/9/CE, nu se exercită de către organismele din sectorul public pentru a împiedica reutilizarea datelor sau pentru a restrânge reutilizarea lor dincolo de limitele stabilite prin prezentul regulament.

(8)   Atunci când datele solicitate sunt considerate confidențiale, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern privind confidențialitatea comercială sau cea a datelor statistice, organismele din sectorul public se asigură că datele confidențiale nu vor fi divulgate ca urmare a permiterii reutilizării, cu excepția situației în care o astfel de reutilizare este permisă în conformitate cu alineatul (6).

(9)   În cazul în care un reutilizator intenționează să transfere către o țară terță date fără caracter personal protejate din motivele prevăzute la articolul 3 alineatul (1), acesta informează organismul din sectorul public, cu ocazia solicitării reutilizării unor astfel de date, cu privire la intenția sa de a transfera astfel de date și cu privire la scopul unui astfel de transfer. În cazul reutilizării în conformitate cu alineatul (6) de la prezentul articol, reutilizatorul informează, dacă este cazul cu sprijinul organismului din sectorul public, persoana juridică ale cărei drepturi și interese pot fi afectate cu privire la intenția, scopul și garanțiile adecvate. Organismul din sectorul public nu permite reutilizarea decât dacă persoana juridică își dă permisiunea pentru transfer.

(10)   Organismele din sectorul public transmit date confidențiale fără caracter personal sau date protejate de drepturi de proprietate intelectuală unui reutilizator care intenționează să transfere datele respective către o țară terță, alta decât o țară desemnată în conformitate cu alineatul (12), numai dacă reutilizatorul se angajează prin intermediul unor contracte:

(a)

să respecte obligațiile impuse în conformitate cu alineatele (7) și (8) chiar și după transferul datelor către țara terță; și

(b)

să accepte competența instanțelor din statul membru al organismului din sectorul public care transmite datele cu privire la orice litigiu legat de respectarea alineatelor (7) și (8).

(11)   Organismele din sectorul public, după caz și în măsura capacităților lor, oferă orientări și asistență reutilizatorilor în îndeplinirea obligațiilor menționate la alineatul (10) din prezentul articol.

Pentru a oferi asistență organismelor din sectorul public și reutilizatorilor, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare care să stabilească clauze contractuale tip pentru respectarea obligațiilor menționate la alineatul (10) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 33 alineatul (3).

(12)   Atunci când acest lucru este justificat de un număr substanțial de cereri, în întreaga Uniune, privind reutilizarea datelor fără caracter personal în anumite țări terțe, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care declară că mecanismele juridice, de supraveghere și de asigurare a respectării legii dintr-o țară terță:

(a)

asigură protecția proprietății intelectuale și a secretelor comerciale într-un mod care este, în esență, echivalent cu protecția asigurată în temeiul dreptului Uniunii;

(b)

sunt aplicate și se asigură respectarea lor în mod eficace; și

(c)

oferă un control judiciar eficace.

Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 33 alineatul (3).

(13)   Actele legislative specifice ale Uniunii pot considera că anumite categorii de date fără caracter personal deținute de organismele din sectorul public sunt extrem de sensibile în sensul prezentului articol, în cazul în care transferul lor către țări terțe poate pune în pericol obiectivele de politică publică ale Uniunii, cum ar fi siguranța și sănătatea publică, sau poate antrena riscul de reidentificare a datelor fără caracter personal, anonimizate. În cazul în care un astfel de act este adoptat, Comisia adoptă, în conformitate cu articolul 32, acte delegate de completare a prezentului regulament prin stabilirea unor condiții speciale aplicabile transferurilor de astfel de date către țări terțe.

Condițiile speciale respective se bazează pe natura categoriilor de date fără caracter personal identificate în actul legislativ specific al Uniunii și pe motivele pentru care sunt considerate respectivele categorii ca fiind extrem de sensibile, luând în considerare riscurile de reidentificare a datelor fără caracter personal, anonimizate. Acestea sunt nediscriminatorii și limitate la ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor de politică publică ale Uniunii identificate în actul respectiv, în conformitate cu obligațiile internaționale ale Uniunii.

În cazul în care acte legislative specifice ale Uniunii, astfel cum sunt menționate la primul paragraf, impun acest lucru, astfel de condiții speciale pot include condiții aplicabile transferului sau acorduri tehnice în această privință, limitări cu privire la reutilizarea datelor în țări terțe sau la categoriile de persoane care au dreptul să transfere astfel de date către țări terțe ori, în cazuri excepționale, restricții cu privire la transferurile către țări terțe.

(14)   Persoana fizică sau juridică căreia i s-a acordat dreptul de reutilizare a datelor fără caracter personal poate transfera datele numai acelor țări terțe pentru care sunt îndeplinite cerințele de la alineatele (10), (12) și (13).

Articolul 38

Intrarea în vigoare și aplicarea

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 24 septembrie 2023.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 30 mai 2022.

Pentru Parlamentul European

Președinta

R. METSOLA

Pentru Consiliu

Președintele

B. LE MAIRE


(1)  JO C 286, 16.7.2021, p. 38.

(2)  Poziția Parlamentului European din 6 aprilie 2022 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 16 mai 2022.

(3)  Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124, 20.5.2003, p. 36).

(4)  Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere (JO L 88, 4.4.2011, p. 45).

(5)  Regulamentul (UE) 2019/1239 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 de stabilire a unui mediu aferent ghișeului unic european în domeniul maritim și de abrogare a Directivei 2010/65/UE (JO L 198, 25.7.2019, p. 64).

(6)  Regulamentul (UE) 2020/1056 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2020 privind informațiile electronice referitoare la transportul de mărfuri (JO L 249, 31.7.2020, p. 33).

(7)  Directiva 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010 privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier și pentru interfețele cu alte moduri de transport (JO L 207, 6.8.2010, p. 1).

(8)  Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1101/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene, a Regulamentului (CE) nr. 322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare și a Deciziei 89/382/CEE, Euratom a Consiliului de constituire a Comitetului pentru programele statistice ale Comunităților Europene (JO L 87, 31.3.2009, p. 164).

(9)  Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 și de abrogare a Directivei 2007/46/CE (JO L 151, 14.6.2018, p. 1).

(10)  Regulamentul (UE) 2018/1807 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind un cadru pentru libera circulație a datelor fără caracter personal în Uniunea Europeană (JO L 303, 28.11.2018, p. 59).

(11)  Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă („Directiva privind comerțul electronic”) (JO L 178, 17.7.2000, p. 1).

(12)  Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO L 167, 22.6.2001, p. 10).

(13)  Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (JO L 157, 30.4.2004, p. 45).

(14)  Directiva 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană (Inspire) (JO L 108, 25.4.2007, p. 1).

(15)  Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73).

(16)  Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale (JO L 157, 15.6.2016, p. 1).

(17)  Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăților comerciale (JO L 169, 30.6.2017, p. 46).

(18)  Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală și de modificare a Directivelor 96/9/CE și 2001/29/CE (JO L 130, 17.5.2019, p. 92).

(19)  Directiva (UE) 2019/1024 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public (JO L 172, 26.6.2019, p. 56).

(20)  Directiva 2009/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind coordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri și de prestare de servicii de către autoritățile sau entitățile contractante în domeniile apărării și securității și de modificare a Directivelor 2004/17/CE și 2004/18/CE (JO L 216, 20.8.2009, p. 76).

(21)  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).

(22)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).

(23)  Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO L 201, 31.7.2002, p. 37).

(24)  Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului (JO L 119, 4.5.2016, p. 89).

(25)  Regulamentul (UE) nr. 557/2013 al Comisiei din 17 iunie 2013 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile europene în ceea ce privește accesul la date confidențiale în scopuri științifice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 831/2002 al Comisiei (JO L 164, 18.6.2013, p. 16).

(26)  Directiva 96/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 1996 privind protecția juridică a bazelor de date (JO L 77, 27.3.1996, p. 20).

(27)  Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 173, 12.6.2014, p. 84).

(28)  Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, și de abrogare a Directivei 2007/64/CE (JO L 337, 23.12.2015, p. 35).

(29)  Regulamentul (UE) 2018/1724 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 octombrie 2018 privind înființarea unui portal digital unic (gateway) pentru a oferi acces la informații, la proceduri și la servicii de asistență și de soluționare a problemelor și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 (JO L 295, 21.11.2018, p. 1).

(30)  JO L 123, 12.5.2016, p. 1.

(31)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

(32)  Directiva (UE) 2016/2102 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind accesibilitatea site-urilor web și a aplicațiilor mobile ale organismelor din sectorul public (JO L 327, 2.12.2016, p. 1).

(33)  Directiva (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor (JO L 151, 7.6.2019, p. 70).



whereas









keyboard_arrow_down