search


keyboard_tab Digital Governance Act 2022/0868 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/0868 RO cercato: 'anonimizarea' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index anonimizarea:

    CAPITOLUL I
    Dispoziții generale

    CAPITOLUL II
    Reutilizarea anumitor categorii de date protejate deținute de organisme din sectorul public
  • 1 Articolul 6 Taxe

  • CAPITOLUL III
    Cerințe aplicabile serviciilor de intermediere de date
  • 1 Articolul 12 Condiții pentru furnizarea serviciilor de intermediere de date

  • CAPITOLUL IV
    Altruismul în materie de date

    CAPITOLUL V
    Autorități competente și dispoziții procedurale

    CAPITOLUL VI
    Comitetul european pentru inovare în domeniul datelor

    CAPITOLUL VII
    Accesul internațional și transferul

    CAPITOLUL VIII
    Delegarea și procedura comitetului

    CAPITOLUL IX
    Dispoziții finale și tranzitorii


whereas anonimizarea:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 407

 

Articolul 6

Taxe

(1)   Organismele din sectorul public care permit reutilizarea categoriilor de date menționate la articolul 3 alineatul (1) pot percepe taxe pentru autorizarea reutilizării acestor date.

(2)   Taxele percepute în temeiul alineatului (1) sunt transparente, nediscriminatorii, proporționale și justificate în mod obiectiv și nu restrâng concurența.

(3)   Organismele din sectorul public se asigură că taxele pot fi plătite și online prin intermediul serviciilor de plăți transfrontaliere disponibile pe scară largă, fără discriminare în funcție de locul în care se află sediul furnizorului de servicii de plată, locul emiterii instrumentului de plată sau locul în care se află contul de plăți în Uniune.

(4)   În cazul în care organismele din sectorul public aplică taxe, acestea iau măsuri pentru a încuraja reutilizarea categoriilor de date menționate la articolul 3 alineatul (1) în scopuri necomerciale, cum ar fi în scopul cercetării științifice, și de către IMM-uri și întreprinderile nou-înființate, în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat. În această privință, organismele din sectorul public pot, de asemenea, să pună la dispoziție datele în schimbul unei taxe reduse sau gratuit, în special IMM-urilor și întreprinderilor nou-înființate, societății civile, precum și instituțiilor de învățământ. În acest scop, organismele din sectorul public pot stabili o listă de categorii de reutilizatori cărora le sunt puse la dispoziție date pentru reutilizare contra unei taxe reduse sau gratuit. Lista respectivă, împreună cu criteriile utilizate pentru stabilirea acesteia, se fac publice.

(5)   Taxele se calculează pe baza costurilor legate de desfășurarea procedurii pentru cererile de reutilizare a categoriilor de date menționate la articolul 3 alineatul (1) și se limitează la costurile necesare în legătură cu:

(a)

reproducerea, furnizarea și difuzarea datelor;

(b)

autorizarea drepturilor;

(c)

anonimizarea sau alte forme de pregătire a datelor cu caracter personal și a datelor comerciale confidențiale, astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (3);

(d)

întreținerea mediului de prelucrare securizat;

(e)

obținerea dreptului de a permite reutilizarea în conformitate cu prezentul capitol de către terți din afara sectorului public; și

(f)

acordarea de asistență reutilizatorilor pentru a solicita consimțământul persoanelor vizate și permisiunea deținătorilor de date ale căror drepturi și interese pot fi afectate de reutilizare.

(6)   Criteriile și metodologia de calculare a taxelor se stabilesc de statele membre și se publică. Organismul din sectorul public publică o descriere a principalelor categorii de costuri și a regulilor utilizate pentru repartizarea costurilor.

Articolul 12

Condiții pentru furnizarea serviciilor de intermediere de date

Furnizarea serviciilor de intermediere de date menționate la articolul 10 este supusă următoarelor condiții:

(a)

furnizorul de servicii de intermediere de date nu poate utiliza datele pentru care furnizează servicii de intermediere de date în alte scopuri decât pentru a le pune la dispoziția utilizatorilor de date, iar serviciile de intermediere de date sunt prestate printr-o persoană juridică distinctă;

(b)

clauzele comerciale, inclusiv stabilirea prețurilor, pentru prestarea serviciilor de intermediere de date către un deținător de date sau un utilizator de date nu pot depinde de utilizarea de către deținătorul de date sau utilizatorul de date a altor servicii prestate de același furnizor de servicii de intermediere de date sau de o entitate conexă sau de măsura în care deținătorul de date sau utilizatorul de date utilizează astfel de servicii;

(c)

datele colectate cu privire la orice activitate a unei persoane fizice sau juridice în scopurile furnizării serviciului de intermediere de date, inclusiv data, ora și datele de geolocalizare, durata activității și conexiunile stabilite cu alte persoane fizice sau juridice de persoana care utilizează serviciul de intermediere de date, pot fi utilizate numai pentru dezvoltarea serviciului de intermediere de date respectiv, ceea ce poate implica utilizarea datelor pentru detectarea fraudelor sau pentru securitatea cibernetică, și se pun la dispoziția deținătorilor de date la cerere;

(d)

furnizorul de servicii de intermediere de date facilitează schimbul de date în formatul în care le primește de la persoana vizată sau de la deținătorul de date, convertește datele în formate specifice numai pentru a spori interoperabilitatea în cadrul sectoarelor și între sectoare sau dacă utilizatorul datelor solicită acest lucru ori dacă acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii sau pentru a asigura armonizarea cu standardele internaționale sau europene în materie de date și le oferă persoanelor vizate sau deținătorilor de date o posibilitate de neparticipare în ceea ce privește conversiile respective, cu excepția cazului în care conversia este impusă de dreptul Uniunii;

(e)

serviciile de intermediere de date pot include oferirea de instrumente și servicii specifice suplimentare deținătorilor de date sau persoanelor vizate în scopul specific al facilitării schimbului de date, cum ar fi stocarea temporară, organizarea, conversia, anonimizarea și pseudonimizarea; astfel de instrumente fiind utilizate numai la cererea explicită sau cu aprobarea explicită a deținătorului de date sau a persoanei vizate, iar instrumentele terților oferite în acest context nu sunt utilizate în alte scopuri;

(f)

furnizorul de servicii de intermediere de date se asigură că procedura de acces la serviciul său este echitabilă, transparentă și nediscriminatorie atât pentru persoanele vizate și deținătorii de date, cât și pentru utilizatorii de date, inclusiv cu privire la prețurile și condițiile serviciilor;

(g)

furnizorul de servicii de intermediere de date are proceduri adecvate pentru a împiedica practicile frauduloase sau abuzive în ceea ce privește părțile care solicită acces prin intermediul serviciilor sale de intermediere de date;

(h)

furnizorul de servicii de intermediere de date, în cazul în care intră în insolvență, asigură o continuitate rezonabilă a furnizării serviciilor sale de intermediere de date și în cazul în care serviciile de intermediere de date respective asigură stocarea datelor, acesta dispune de mecanisme pentru a permite deținătorilor și utilizatorilor de date să obțină acces la datele lor, să le transfere sau să le recupereze și, în cazul în care respectivele servicii de intermediere de date sunt furnizate între persoanele vizate și utilizatorii de date, pentru a permite persoanelor vizate să își exercite drepturile;

(i)

furnizorul de servicii de intermediere de date ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura interoperabilitatea cu alte servicii de intermediere de date, printre altele, prin intermediul unor standarde deschise utilizate în comun în sectorul în care își desfășoară activitatea furnizorul de servicii de intermediere de date;

(j)

furnizorul de servicii de intermediere de date instituie măsuri tehnice, juridice și organizatorice adecvate pentru a împiedica transferul de date fără caracter personal sau accesul la acestea în cazul în care transferul sau accesul respectiv este ilegal în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern al statului membru relevant;

(k)

furnizorul de servicii de intermediere de date informează fără întârziere deținătorii de date în cazul unui transfer neautorizat, al unui acces neautorizat sau al unei utilizări neautorizate a datelor fără caracter personal pe care le-a partajat;

(l)

furnizorul de servicii de intermediere de date ia măsurile necesare pentru a asigura un nivel adecvat de securitate pentru stocarea, prelucrarea și transmiterea datelor fără caracter personal, iar furnizorul de servicii de intermediere de date asigură în plus cel mai înalt nivel de securitate pentru stocarea și transmiterea de informații sensibile din punct de vedere concurențial;

(m)

furnizorul de servicii de intermediere de date care oferă servicii persoanelor vizate acționează în interesul acestora atunci când facilitează exercitarea drepturilor lor, în special prin informarea și, după caz, consilierea persoanelor vizate într-o manieră concisă, transparentă, inteligibilă și ușor accesibilă cu privire la utilizările preconizate ale datelor de către utilizatorii de date și la clauzele și condițiile standard aferente acestor utilizări înainte ca persoanele vizate să își dea consimțământul;

(n)

în cazul în care un furnizor de servicii de intermediere de date oferă instrumente pentru obținerea consimțământului persoanelor vizate sau a permisiunilor de prelucrare a datelor puse la dispoziție de deținătorii de date, acesta precizează, după caz, jurisdicția țării terțe în care se preconizează că va avea loc utilizarea datelor și oferă persoanelor vizate instrumente pentru a-și da și retrage consimțământul, iar deținătorilor de date li se oferă instrumente pentru acordarea și retragerea permisiunilor de prelucrare a datelor;

(o)

furnizorul de servicii de intermediere de date păstrează o evidență a activității de intermediere de date.


whereas









keyboard_arrow_down