search


keyboard_tab Digital Governance Act 2022/0868 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/0868 RO cercato: 'comitetul' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index comitetul:

    CAPITOLUL I
    Dispoziții generale

    CAPITOLUL II
    Reutilizarea anumitor categorii de date protejate deținute de organisme din sectorul public

    CAPITOLUL III
    Cerințe aplicabile serviciilor de intermediere de date

    CAPITOLUL IV
    Altruismul în materie de date

    CAPITOLUL V
    Autorități competente și dispoziții procedurale

    CAPITOLUL VI
    comitetul european pentru inovare în domeniul datelor

    CAPITOLUL VII
    Accesul internațional și transferul

    CAPITOLUL VIII
    Delegarea și procedura comitetului
  • 1 Articolul 31 Accesul internațional și transferul

  • CAPITOLUL IX
    Dispoziții finale și tranzitorii
  • 1 Articolul 33 Procedura comitetului


whereas comitetul:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 917

 

Articolul 25

Formularul european de consimțământ privind altruismul în materie de date

(1)   Pentru a facilita colectarea de date pe baza altruismului în materie de date, Comisia adoptă acte de punere în aplicare care să instituie și să stabilească un formular european de consimțământ privind altruismul în materie de date, după consultarea comitetului european pentru protecția datelor, ținând seama de avizul comitetului european pentru inovare în domeniul datelor și implicând în mod corespunzător părțile interesate relevante. Formularul permite colectarea consimțământului sau a permisiunii în toate statele membre într-un format uniform. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 33 alineatul (2).

(2)   Formularul european de consimțământ privind altruismul în materie de date utilizează o abordare modulară, care permite personalizarea pentru sectoare specifice și scopuri diferite.

(3)   În cazul în care se furnizează date cu caracter personal, formularul european de consimțământ privind altruismul în materie de date garantează că persoanele vizate sunt în măsură să își dea consimțământul și să își retragă consimțământul pentru o anumită operațiune de prelucrare a datelor în conformitate cu cerințele Regulamentului (UE) 2016/679.

(4)   Formularul este disponibil într-un format care poate fi imprimat pe hârtie și este ușor de înțeles, dar și într-un format electronic care poate fi citit automat.

CAPITOLUL V

Autorități competente și dispoziții procedurale

Articolul 28

Dreptul la o cale de atac judiciară eficientă

(1)   În pofida oricăror căi de atac administrative sau fără caracter judiciar, orice persoană fizică și juridică afectată are dreptul la o cale de atac judiciară eficientă cu privire la deciziile obligatorii din punct de vedere juridic, menționate la articolul 14, luate de către autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date în contextul gestionării, al controlului și al asigurării respectării regimului de notificare pentru furnizorii de servicii de intermediere de date și deciziile obligatorii din punct de vedere juridic menționate la articolele 19 și 24 luate de către autoritățile competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date în contextul monitorizării organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date.

(2)   Acțiunile formulate în temeiul prezentului articol se introduc în fața instanțelor din statul membru al autorității competente pentru serviciile de intermediere de date sau al autorității competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date împotriva căreia se exercită calea de atac judiciară în mod individual sau, după caz, colectiv de către reprezentanții uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice.

(3)   În cazul în care o autoritate competentă pentru serviciile de intermediere de date sau o autoritate competentă pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date nu dă curs unei plângeri, orice persoană fizică sau juridică afectată are, în conformitate cu dreptul intern, fie dreptul la o cale de atac judiciară eficientă, fie acces la o reexaminare de către un organism imparțial care deține cunoștințele de specialitate corespunzătoare.

CAPITOLUL VI

comitetul european pentru inovare în domeniul datelor

Articolul 29

comitetul european pentru inovare în domeniul datelor

(1)   Comisia instituie un Comitet european pentru inovare în domeniul datelor sub forma unui grup de experți, alcătuit din reprezentanți ai autorităților competente pentru serviciile de intermediere de date și ai autorităților competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date din toate statele membre, ai comitetului european pentru protecția datelor, ai Autorității Europene pentru Protecția Datelor, ai ENISA, ai Comisiei, din reprezentantul UE pentru IMM-uri sau un reprezentant numit de rețeaua reprezentanților pentru IMM-uri și din alți reprezentanți ai organismelor relevante din sectoare specifice, precum și ai organismelor care dețin cunoștințele de specialitate specifice. La numirea experților individuali, Comisia urmărește să obțină un echilibru geografic și de gen în rândul membrilor grupului de experți.

(2)   comitetul european pentru inovare în domeniul datelor este alcătuit din cel puțin următoarele trei subgrupuri:

(a)

un subgrup compus din autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date și autoritățile competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date, în vederea îndeplinirii sarcinilor prevăzute la articolul 30 literele (a), (c), (j) și (k);

(b)

un subgrup pentru discuții tehnice privind standardizarea, portabilitatea și interoperabilitatea în temeiul articolului 30 literele (f) și (g);

(c)

un subgrup pentru implicarea părților interesate, compus din reprezentanți relevanți din industrie, cercetare, mediul universitar, societatea civilă, organizațiile de standardizare, spațiile europene comune relevante ale datelor și alte părți interesate relevante și părți terțe care consiliază comitetul european pentru inovare în domeniul datelor cu privire la sarcinile prevăzute la articolul 30 literele (d), (e), (f), (g) și (h).

(3)   Comisia prezidează reuniunile comitetului european pentru inovare în domeniul datelor.

(4)   comitetul european pentru inovare în domeniul datelor este asistat de un secretariat asigurat de către Comisie.

Articolul 30

Sarcinile comitetului european pentru inovare în domeniul datelor

comitetul european pentru inovare în domeniul datelor are următoarele sarcini:

(a)

consiliază și asistă Comisia în ceea ce privește dezvoltarea unei practici coerente a organismelor din sectorul public și a organismelor competente menționate la articolul 7 alineatul (1) în ce privește tratarea cererilor de reutilizare a categoriilor de date menționate la articolul 3 alineatul (1);

(b)

consiliază și asistă Comisia în elaborarea unei practici consecvente pentru altruismul în materie de date în întreaga Uniune;

(c)

consiliază și asistă Comisia în ceea ce privește dezvoltarea unei practici coerente a autorităților competente pentru serviciile de intermediere de date și autoritățile competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date în aplicarea cerințelor aplicabile furnizorilor de servicii de intermediere de date și organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date;

(d)

consiliază și asistă Comisia în ceea ce privește dezvoltarea unor orientări coerente despre cea mai bună modalitate de a proteja, în contextul prezentului regulament, datele fără caracter personal sensibile din punct de vedere comercial, în special secretele comerciale, dar și datele fără caracter personal care reprezintă conținuturi protejate prin drepturi de proprietate intelectuală, împotriva accesului ilegal care riscă să ducă la furturi de proprietate intelectuală sau la spionaj industrial;

(e)

consiliază și asistă Comisia în ceea ce privește elaborarea unor orientări coerente privind cerințele de securitate cibernetică pentru schimbul de date și stocarea lor;

(f)

consiliază Comisia, în special ținând seama de contribuția organizațiilor de standardizare, cu privire la stabilirea priorității standardelor transsectoriale care trebuie utilizate și dezvoltate pentru utilizarea datelor și partajarea de date transsectoriale între spațiile europene comune emergente ale datelor, pentru compararea transsectorială și schimbul de bune practici în ceea ce privește cerințele sectoriale în materie de securitate și procedurile de acces, ținând seama de activitățile de standardizare specifice fiecărui sector, în special pentru a clarifica care standarde și practici sunt intersectoriale și care sunt sectoriale și pentru a stabili o distincție între acestea;

(g)

acordă asistență Comisiei, în special ținând seama de contribuția organizațiilor de standardizare, în ceea ce privește abordarea fragmentării pieței interne și a economiei bazate pe date în cadrul pieței interne, prin îmbunătățirea interoperabilității transfrontaliere, transsectoriale a datelor, precum și a serviciilor de partajare de date între diferite sectoare și domenii, pe baza standardelor europene, internaționale sau naționale existente, printre altele cu scopul de a încuraja crearea unor spații europene comune ale datelor;

(h)

propune orientări pentru „spațiile europene comune ale datelor”, și anume cadre interoperabile de standarde și practici comune specifice scopului sau sectorului sau transsectoriale pentru a partaja sau a prelucra în comun date, printre altele pentru dezvoltarea de noi produse și servicii, pentru cercetarea științifică sau pentru inițiative ale societății civile, astfel de standarde și practici comune țin seama de standardele existente, respectă normele în materie de concurență și asigură accesul nediscriminatoriu pentru toți participanții, în scopul facilitării partajării de date în Uniune și al valorificării potențialului spațiilor de date existente și viitoare, abordând, printre altele:

(i)

standardele transsectoriale care trebuie folosite și dezvoltate pentru utilizarea datelor și partajarea transsectorială a datelor, pentru compararea transsectorială și schimbul de bune practici în ceea ce privește cerințele sectoriale în materie de securitate și procedurile de acces, ținând seama de activitățile de standardizare specifice fiecărui sector, în special atunci când se clarifică și se diferențiază standardele și practicile transsectoriale și sectoriale;

(ii)

cerințele de combatere a barierelor la intrarea pe piață și de evitare a dependenței de furnizor, în scopul asigurării concurenței loiale și a interoperabilității;

(iii)

protecția adecvată pentru transferurile legale de date către țări terțe, inclusiv garanții împotriva oricăror transferuri interzise de dreptul Uniunii;

(iv)

reprezentarea adecvată și nediscriminatorie a părților interesate relevante în guvernanța spațiilor europene comune ale datelor;

(v)

asumarea cerințelor de securitate cibernetică în conformitate cu dreptul Uniunii;

(i)

facilitează cooperarea dintre statele membre cu privire la stabilirea unor condiții armonizate care să permită reutilizarea categoriilor de date menționate la articolul 3 alineatul (1) deținute de organismele din sectorul public în cadrul pieței interne;

(j)

facilitează cooperarea dintre autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date și autoritățile competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date prin consolidarea capacităților și schimbul de informații, în special prin stabilirea unor metode pentru schimbul eficient de informații referitoare la procedura de notificare pentru furnizorii de servicii de intermediere de date și la înregistrarea și monitorizarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date, inclusiv coordonarea cu privire la stabilirea taxelor sau a sancțiunilor, precum și facilitarea cooperării dintre autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date și autoritățile competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date cu privire la accesul internațional și transferul de date;

(k)

consiliază și asistă Comisia pentru a evalua dacă este necesară adoptarea actelor de punere în aplicare menționate la articolul 5 alineatele (11) și (12);

(l)

consiliază și asistă Comisia în ceea ce privește elaborarea formularului european de consimțământ privind altruismul în materie de date, în conformitate cu articolul 25 alineatul (1);

(m)

consiliază Comisia cu privire la îmbunătățirea mediului de reglementare internațional pentru datele fără caracter personal, inclusiv standardizarea.

CAPITOLUL VII

Accesul internațional și transferul

Articolul 31

Accesul internațional și transferul

(1)   Organismul din sectorul public, persoana fizică sau juridică căreia i s-a acordat dreptul de reutilizare a datelor în temeiul capitolului II, furnizorul de servicii de intermediere de date sau organizația recunoscută de promovare a altruismului în materie de date ia toate măsurile de ordin tehnic, juridic și organizațional rezonabile, inclusiv înțelegeri contractuale, pentru a preveni transferul internațional de date fără caracter personal deținute în Uniune sau accesul guvernamental la acestea în cazul în care un astfel de transfer sau acces ar crea un conflict cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern al statului membru în cauză, fără a aduce atingere alineatului (2) sau (3).

(2)   Orice decizie sau hotărâre a unei instanțe dintr-o țară terță și orice decizie a unei autorități administrative dintr-o țară terță prin care se solicită unui organism din sectorul public, unei persoane fizice sau juridice căreia i s-a acordat dreptul de reutilizare a datelor în temeiul capitolului II, unui furnizor de servicii de intermediere de date sau unei organizații recunoscute de promovare a altruismului în materie de date să transfere date fără caracter personal deținute în Uniune sau să acorde acces la acestea, în cadrul domeniului de aplicare al prezentului regulament, este recunoscută sau executată în orice fel doar dacă se bazează pe un acord internațional, cum ar fi un tratat de asistență judiciară reciprocă în vigoare între țara terță solicitantă și Uniune sau orice alt acord între țara terță solicitantă și un stat membru.

(3)   În lipsa unui acord internațional, astfel cum se menționează la alineatul (2) din prezentul articol, în cazul în care un organism din sectorul public, o persoană fizică sau juridică căreia i s-a acordat dreptul de reutilizare a datelor în temeiul capitolului II, un furnizor de servicii de intermediere de date sau o organizație recunoscută de promovare a altruismului în materie de date este destinatarul unei decizii sau al unei hotărâri a unei instanțe dintr-o țară terță sau al unei decizii a unei autorități administrative dintr-o țară terță care prevede transferul de date fără caracter personal deținute în Uniune sau acordarea accesului la acestea, în cadrul domeniului de aplicare al prezentului regulament, iar respectarea unei astfel de decizii ar putea genera o situație de conflict cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern al statului membru relevant pentru destinatar, transferul către autoritatea din țara terță sau accesul acesteia la astfel de date are loc numai în cazul în care:

(a)

sistemul țării terțe în cauză prevede obligativitatea expunerii motivelor și a proporționalității unei astfel de decizii sau hotărâri și prevede că o astfel de decizie sau hotărâre trebuie să aibă un caracter specific, de exemplu prin stabilirea unei legături suficiente cu anumite persoane suspectate sau cu anumite încălcări;

(b)

obiecția motivată a destinatarului este supusă controlului unei instanțe competente din țara terță; și

(c)

instanța competentă din țara terță care pronunță decizia sau hotărârea sau care revizuiește decizia unei autorități administrative este împuternicită în temeiul dreptului țării terțe respective să țină seama în mod corespunzător de interesele juridice relevante ale furnizorului de date protejate în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern al statului membru relevant.

(4)   În cazul în care condițiile prevăzute la alineatul (2) sau (3) sunt îndeplinite, organismul din sectorul public, persoana fizică sau juridică căreia i s-a acordat dreptul de reutilizare a datelor în temeiul capitolului II, furnizorul de servicii de intermediere de date sau organizația recunoscută de promovare a altruismului în materie de date furnizează volumul minim de date permis ca răspuns la o cerere, pe baza unei interpretări rezonabile a cererii.

(5)   Organismul din sectorul public, persoana fizică sau juridică căreia i s-a acordat dreptul de reutilizare a datelor în temeiul capitolului II, furnizorul de servicii de intermediere de date și organizația recunoscută de promovare a altruismului în materie de date îl informează pe deținătorul datelor cu privire la existența unei cereri din partea unei autorități administrative dintr-o țară terță de a i se acorda accesul la datele sale înainte de a da curs respectivei cereri, cu excepția cazurilor în care cererea servește unor scopuri de asigurare a respectării legii și atât timp cât acest lucru este necesar pentru a menține eficacitatea activității de asigurare a respectării legii.

CAPITOLUL VIII

Delegarea și procedura comitetului

Articolul 33

Procedura comitetului

(1)   Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(3)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

CAPITOLUL IX

Dispoziții finale și tranzitorii

Articolul 34

Sancțiuni

(1)   Statele membre adoptă regimul sancțiunilor care se aplică în cazul nerespectării obligațiilor privind transferurile de date fără caracter personal către țări terțe în temeiul articolului 5 alineatul (14) și al articolului 31, a obligației de notificare ce le revine furnizorilor de servicii de intermediere de date în temeiul articolului 11, a condițiilor de furnizare a serviciilor de intermediere de date în temeiul articolului 12 și a condițiilor de înregistrare ca organizație recunoscută de promovare a altruismului în materie de date în temeiul articolelor 18, 20, 21 și 22 și iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile trebuie să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare. În cadrul normelor lor privind sancțiunile, statele membre țin seama de recomandările comitetului european pentru inovare în domeniul datelor. Statele membre notifică normele și măsurile respective Comisiei până la 24 septembrie 2023 și îi comunică acesteia, fără întârziere, orice modificare ulterioară a respectivelor norme și măsuri.

(2)   Statele membre iau în considerare următoarele criterii neexhaustive și orientative pentru impunerea de sancțiuni furnizorilor de servicii de intermediere de date și organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date pentru încălcarea prezentului regulament, după caz:

(a)

natura, gravitatea, amploarea și durata încălcării;

(b)

orice acțiune întreprinsă de furnizorul de servicii de intermediere de date sau de organizația recunoscută de promovare a altruismului în materie de date pentru a atenua sau a repara prejudiciul cauzat de încălcare;

(c)

toate încălcările anterioare comise de furnizorul de servicii de intermediere de date sau de organizația recunoscută de promovare a altruismului în materie de date;

(d)

beneficiile financiare obținute sau pierderile evitate de furnizorul de servicii de intermediere de date sau de organizația recunoscută de promovare a altruismului în materie de date ca urmare a încălcării, în măsura în care astfel de beneficii sau pierderi pot fi determinate în mod fiabil;

(e)

orice alt factor agravant sau atenuant aplicabil circumstanțelor cazului.

Articolul 35

Evaluarea și revizuirea

Până la 24 septembrie 2025, Comisia efectuează o evaluare a prezentului regulament și prezintă un raport cu principalele sale constatări Parlamentului European și Consiliului, precum și comitetului Economic și Social European. Raportul este însoțit, după caz, de propuneri legislative.

Raportul în cauză analizează în special următoarele:

(a)

aplicarea și funcționarea normelor privind sancțiunile stabilite de statele membre în temeiul articolului 34;

(b)

nivelul de respectare a prezentului regulament de către reprezentanții legali ai furnizorilor de servicii de intermediere de date și ai organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date care nu sunt stabilite în Uniune și nivelul de aplicare a sancțiunilor impuse acestor furnizori și organizații;

(c)

tipul de organizații de promovare a altruismului în materie de date înregistrate în temeiul capitolului IV și o privire de ansamblu asupra obiectivelor de interes general pentru care datele sunt partajate astfel încât să se stabilească criterii clare în acest sens.

Statele membre furnizează Comisiei informațiile necesare pentru întocmirea raportului respectiv.

Articolul 38

Intrarea în vigoare și aplicarea

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 24 septembrie 2023.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 30 mai 2022.

Pentru Parlamentul European

Președinta

R. METSOLA

Pentru Consiliu

Președintele

B. LE MAIRE


(1)  JO C 286, 16.7.2021, p. 38.

(2)  Poziția Parlamentului European din 6 aprilie 2022 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 16 mai 2022.

(3)  Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124, 20.5.2003, p. 36).

(4)  Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere (JO L 88, 4.4.2011, p. 45).

(5)  Regulamentul (UE) 2019/1239 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 de stabilire a unui mediu aferent ghișeului unic european în domeniul maritim și de abrogare a Directivei 2010/65/UE (JO L 198, 25.7.2019, p. 64).

(6)  Regulamentul (UE) 2020/1056 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2020 privind informațiile electronice referitoare la transportul de mărfuri (JO L 249, 31.7.2020, p. 33).

(7)  Directiva 2010/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010 privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier și pentru interfețele cu alte moduri de transport (JO L 207, 6.8.2010, p. 1).

(8)  Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1101/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind transmiterea de date statistice confidențiale Biroului Statistic al Comunităților Europene, a Regulamentului (CE) nr. 322/97 al Consiliului privind statisticile comunitare și a Deciziei 89/382/CEE, Euratom a Consiliului de constituire a comitetului pentru programele statistice ale Comunităților Europene (JO L 87, 31.3.2009, p. 164).

(9)  Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 și de abrogare a Directivei 2007/46/CE (JO L 151, 14.6.2018, p. 1).

(10)  Regulamentul (UE) 2018/1807 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind un cadru pentru libera circulație a datelor fără caracter personal în Uniunea Europeană (JO L 303, 28.11.2018, p. 59).

(11)  Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă („Directiva privind comerțul electronic”) (JO L 178, 17.7.2000, p. 1).

(12)  Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO L 167, 22.6.2001, p. 10).

(13)  Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (JO L 157, 30.4.2004, p. 45).

(14)  Directiva 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană (Inspire) (JO L 108, 25.4.2007, p. 1).

(15)  Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (JO L 141, 5.6.2015, p. 73).

(16)  Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale (JO L 157, 15.6.2016, p. 1).

(17)  Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăților comerciale (JO L 169, 30.6.2017, p. 46).

(18)  Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală și de modificare a Directivelor 96/9/CE și 2001/29/CE (JO L 130, 17.5.2019, p. 92).

(19)  Directiva (UE) 2019/1024 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public (JO L 172, 26.6.2019, p. 56).

(20)  Directiva 2009/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind coordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri și de prestare de servicii de către autoritățile sau entitățile contractante în domeniile apărării și securității și de modificare a Directivelor 2004/17/CE și 2004/18/CE (JO L 216, 20.8.2009, p. 76).

(21)  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).

(22)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).

(23)  Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO L 201, 31.7.2002, p. 37).

(24)  Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului (JO L 119, 4.5.2016, p. 89).

(25)  Regulamentul (UE) nr. 557/2013 al Comisiei din 17 iunie 2013 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile europene în ceea ce privește accesul la date confidențiale în scopuri științifice și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 831/2002 al Comisiei (JO L 164, 18.6.2013, p. 16).

(26)  Directiva 96/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 1996 privind protecția juridică a bazelor de date (JO L 77, 27.3.1996, p. 20).

(27)  Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 173, 12.6.2014, p. 84).

(28)  Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, și de abrogare a Directivei 2007/64/CE (JO L 337, 23.12.2015, p. 35).

(29)  Regulamentul (UE) 2018/1724 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 octombrie 2018 privind înființarea unui portal digital unic (gateway) pentru a oferi acces la informații, la proceduri și la servicii de asistență și de soluționare a problemelor și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 (JO L 295, 21.11.2018, p. 1).

(30)  JO L 123, 12.5.2016, p. 1.

(31)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

(32)  Directiva (UE) 2016/2102 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind accesibilitatea site-urilor web și a aplicațiilor mobile ale organismelor din sectorul public (JO L 327, 2.12.2016, p. 1).

(33)  Directiva (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor (JO L 151, 7.6.2019, p. 70).



whereas









keyboard_arrow_down