search


keyboard_tab Digital Governance Act 2022/0868 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/0868 RO cercato: 'asistat' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index asistat:


whereas asistat:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 522

 

Articolul 5

Condiții de reutilizare

(1)   Organismele din sectorul public care, în temeiul dreptului intern, au competența de a acorda sau de a refuza accesul în vederea reutilizării uneia sau mai multor categorii de date menționate la articolul 3 alineatul (1) pun la dispoziția publicului condițiile pentru permiterea unei astfel de reutilizări și procedura de cerere a reutilizării prin punctul unic de informare la care se face referire la articolul 8. Atunci când acordă sau refuză accesul în vederea reutilizării, acestea pot fi asistate de organismele competente menționate la articolul 7 alineatul (1).

Statele membre se asigură că organismele din sectorul public sunt dotate cu resursele necesare pentru a respecta prezentul articol.

(2)   Condițiile de reutilizare sunt nediscriminatorii, transparente, proporționale și justificate în mod obiectiv în ceea ce privește categoriile de date și scopurile reutilizării, precum și natura datelor pentru care este permisă reutilizarea. Respectivele condiții nu se utilizează pentru a restrânge concurența.

(3)   Organismele din sectorul public se asigură, în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern, că natura protejată a datelor este păstrată. Acestea pot prevedea următoarele cerințe:

(a)

de a se acorda acces la datele reutilizate numai atunci când organismul din sectorul public sau organismul competent, după primirea cererii de reutilizare, s-a asigurat că datele au fost:

(i)

anonimizate, în cazul datelor cu caracter personal; și

(ii)

modificate, agregate sau tratate prin orice altă metodă de control al divulgării, în cazul informațiilor comerciale confidențiale, inclusiv al secretelor comerciale sau al conținutului protejat prin drepturi de proprietate intelectuală;

(b)

de a se accesa și a se reutiliza datele de la distanță într-un mediu de prelucrare securizat, care este pus la dispoziție sau controlat de organismul din sectorul public;

(c)

de a se accesa și a se reutiliza datele în spațiile fizice în care se află mediul de prelucrare securizat, în conformitate cu standarde înalte de securitate, cu condiția ca accesul de la distanță să nu poată fi permis fără a se pune în pericol drepturile și interesele terților.

(4)   În cazul reutilizării permise în conformitate cu alineatul (3) literele (b) și (c), organismele din sectorul public impun condiții care asigură integritatea funcționării sistemelor tehnice ale mediului de prelucrare securizat utilizat. Organismul din sectorul public își rezervă dreptul să verifice procesul, mijloacele și orice rezultate ale prelucrării datelor efectuate de către reutilizator pentru a menține integritatea protecției datelor și își rezervă dreptul de a interzice utilizarea rezultatelor care conțin informații ce pun în pericol drepturile și interesele terților. Decizia de a interzice utilizarea rezultatelor este inteligibilă și transparentă pentru reutilizator.

(5)   Cu excepția cazului în care dreptul intern include garanții specifice privind obligațiile de confidențialitate aplicabile referitoare la reutilizarea datelor menționate la articolul 3 alineatul (1), organismul din sectorul public condiționează reutilizarea datelor furnizate în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol de respectarea de către reutilizator a unei obligații de confidențialitate care interzice divulgarea oricărei informații care pune în pericol drepturile și interesele terților, pe care reutilizatorul ar fi putut-o dobândi în pofida garanțiilor instituite. Reutilizatorilor li se interzice să reidentifice orice persoană vizată la care se referă datele și iau măsuri tehnice și operaționale pentru a împiedica reidentificarea și pentru a notifica organismului din sectorul public orice încălcare a securității datelor care are ca rezultat reidentificarea persoanelor vizate în cauză. În cazul în care are loc o reutilizare neautorizată a datelor fără caracter personal, reutilizatorul informează, fără întârziere și, dacă este cazul, cu sprijinul organismului din sectorul public, persoanele juridice ale căror drepturi și interese pot fi afectate.

(6)   În cazul în care reutilizarea datelor nu poate fi permisă în conformitate cu obligațiile prevăzute la alineatele (3) și (4) de la prezentul articol și dacă nu există niciun alt temei juridic pentru transmiterea datelor în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679, organismul din sectorul public depune toate eforturile, în conformitate cu dreptul Uniunii și dreptul intern, pentru a oferi asistență potențialilor reutilizatori să solicite consimțământul persoanelor vizate sau permisiunea din partea deținătorilor de date ale căror drepturi și interese ar putea fi afectate de o astfel de reutilizare, atunci când acest lucru este fezabil și nu antrenează o sarcină disproporționată asupra organismului din sectorul public. Atunci când oferă asistența respectivă, organismul din sectorul public poate fi asistat de organismele competente menționate la articolul 7 alineatul (1).

(7)   Reutilizarea datelor este permisă numai cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Dreptul producătorului unei baze de date, astfel cum este prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 96/9/CE, nu se exercită de către organismele din sectorul public pentru a împiedica reutilizarea datelor sau pentru a restrânge reutilizarea lor dincolo de limitele stabilite prin prezentul regulament.

(8)   Atunci când datele solicitate sunt considerate confidențiale, în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern privind confidențialitatea comercială sau cea a datelor statistice, organismele din sectorul public se asigură că datele confidențiale nu vor fi divulgate ca urmare a permiterii reutilizării, cu excepția situației în care o astfel de reutilizare este permisă în conformitate cu alineatul (6).

(9)   În cazul în care un reutilizator intenționează să transfere către o țară terță date fără caracter personal protejate din motivele prevăzute la articolul 3 alineatul (1), acesta informează organismul din sectorul public, cu ocazia solicitării reutilizării unor astfel de date, cu privire la intenția sa de a transfera astfel de date și cu privire la scopul unui astfel de transfer. În cazul reutilizării în conformitate cu alineatul (6) de la prezentul articol, reutilizatorul informează, dacă este cazul cu sprijinul organismului din sectorul public, persoana juridică ale cărei drepturi și interese pot fi afectate cu privire la intenția, scopul și garanțiile adecvate. Organismul din sectorul public nu permite reutilizarea decât dacă persoana juridică își dă permisiunea pentru transfer.

(10)   Organismele din sectorul public transmit date confidențiale fără caracter personal sau date protejate de drepturi de proprietate intelectuală unui reutilizator care intenționează să transfere datele respective către o țară terță, alta decât o țară desemnată în conformitate cu alineatul (12), numai dacă reutilizatorul se angajează prin intermediul unor contracte:

(a)

să respecte obligațiile impuse în conformitate cu alineatele (7) și (8) chiar și după transferul datelor către țara terță; și

(b)

să accepte competența instanțelor din statul membru al organismului din sectorul public care transmite datele cu privire la orice litigiu legat de respectarea alineatelor (7) și (8).

(11)   Organismele din sectorul public, după caz și în măsura capacităților lor, oferă orientări și asistență reutilizatorilor în îndeplinirea obligațiilor menționate la alineatul (10) din prezentul articol.

Pentru a oferi asistență organismelor din sectorul public și reutilizatorilor, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare care să stabilească clauze contractuale tip pentru respectarea obligațiilor menționate la alineatul (10) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 33 alineatul (3).

(12)   Atunci când acest lucru este justificat de un număr substanțial de cereri, în întreaga Uniune, privind reutilizarea datelor fără caracter personal în anumite țări terțe, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care declară că mecanismele juridice, de supraveghere și de asigurare a respectării legii dintr-o țară terță:

(a)

asigură protecția proprietății intelectuale și a secretelor comerciale într-un mod care este, în esență, echivalent cu protecția asigurată în temeiul dreptului Uniunii;

(b)

sunt aplicate și se asigură respectarea lor în mod eficace; și

(c)

oferă un control judiciar eficace.

Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 33 alineatul (3).

(13)   Actele legislative specifice ale Uniunii pot considera că anumite categorii de date fără caracter personal deținute de organismele din sectorul public sunt extrem de sensibile în sensul prezentului articol, în cazul în care transferul lor către țări terțe poate pune în pericol obiectivele de politică publică ale Uniunii, cum ar fi siguranța și sănătatea publică, sau poate antrena riscul de reidentificare a datelor fără caracter personal, anonimizate. În cazul în care un astfel de act este adoptat, Comisia adoptă, în conformitate cu articolul 32, acte delegate de completare a prezentului regulament prin stabilirea unor condiții speciale aplicabile transferurilor de astfel de date către țări terțe.

Condițiile speciale respective se bazează pe natura categoriilor de date fără caracter personal identificate în actul legislativ specific al Uniunii și pe motivele pentru care sunt considerate respectivele categorii ca fiind extrem de sensibile, luând în considerare riscurile de reidentificare a datelor fără caracter personal, anonimizate. Acestea sunt nediscriminatorii și limitate la ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor de politică publică ale Uniunii identificate în actul respectiv, în conformitate cu obligațiile internaționale ale Uniunii.

În cazul în care acte legislative specifice ale Uniunii, astfel cum sunt menționate la primul paragraf, impun acest lucru, astfel de condiții speciale pot include condiții aplicabile transferului sau acorduri tehnice în această privință, limitări cu privire la reutilizarea datelor în țări terțe sau la categoriile de persoane care au dreptul să transfere astfel de date către țări terțe ori, în cazuri excepționale, restricții cu privire la transferurile către țări terțe.

(14)   Persoana fizică sau juridică căreia i s-a acordat dreptul de reutilizare a datelor fără caracter personal poate transfera datele numai acelor țări terțe pentru care sunt îndeplinite cerințele de la alineatele (10), (12) și (13).

Articolul 29

Comitetul european pentru inovare în domeniul datelor

(1)   Comisia instituie un Comitet european pentru inovare în domeniul datelor sub forma unui grup de experți, alcătuit din reprezentanți ai autorităților competente pentru serviciile de intermediere de date și ai autorităților competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date din toate statele membre, ai Comitetului european pentru protecția datelor, ai Autorității Europene pentru Protecția Datelor, ai ENISA, ai Comisiei, din reprezentantul UE pentru IMM-uri sau un reprezentant numit de rețeaua reprezentanților pentru IMM-uri și din alți reprezentanți ai organismelor relevante din sectoare specifice, precum și ai organismelor care dețin cunoștințele de specialitate specifice. La numirea experților individuali, Comisia urmărește să obțină un echilibru geografic și de gen în rândul membrilor grupului de experți.

(2)   Comitetul european pentru inovare în domeniul datelor este alcătuit din cel puțin următoarele trei subgrupuri:

(a)

un subgrup compus din autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date și autoritățile competente pentru înregistrarea organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date, în vederea îndeplinirii sarcinilor prevăzute la articolul 30 literele (a), (c), (j) și (k);

(b)

un subgrup pentru discuții tehnice privind standardizarea, portabilitatea și interoperabilitatea în temeiul articolului 30 literele (f) și (g);

(c)

un subgrup pentru implicarea părților interesate, compus din reprezentanți relevanți din industrie, cercetare, mediul universitar, societatea civilă, organizațiile de standardizare, spațiile europene comune relevante ale datelor și alte părți interesate relevante și părți terțe care consiliază Comitetul european pentru inovare în domeniul datelor cu privire la sarcinile prevăzute la articolul 30 literele (d), (e), (f), (g) și (h).

(3)   Comisia prezidează reuniunile Comitetului european pentru inovare în domeniul datelor.

(4)   Comitetul european pentru inovare în domeniul datelor este asistat de un secretariat asigurat de către Comisie.

Articolul 33

Procedura comitetului

(1)   Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(3)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

CAPITOLUL IX

Dispoziții finale și tranzitorii


whereas









keyboard_arrow_down