search


keyboard_tab Digital Governance Act 2022/0868 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/0868 RO cercato: '   statele' . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index    statele:

    CAPITOLUL I
    Dispoziții generale

    CAPITOLUL II
    Reutilizarea anumitor categorii de date protejate deținute de organisme din sectorul public

    CAPITOLUL III
    Cerințe aplicabile serviciilor de intermediere de date

    CAPITOLUL IV
    Altruismul în materie de date

    CAPITOLUL V
    Autorități competente și dispoziții procedurale

    CAPITOLUL VI
    Comitetul european pentru inovare în domeniul datelor

    CAPITOLUL VII
    Accesul internațional și transferul

    CAPITOLUL VIII
    Delegarea și procedura comitetului

    CAPITOLUL IX
    Dispoziții finale și tranzitorii


whereas    statele:


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 231

 

Articolul 8

Punctele unice de informare

(1)   statele membre se asigură că toate informațiile relevante privind aplicarea articolelor 5 și 6 sunt disponibile și ușor accesibile prin intermediul unui punct unic de informare. Statele membre instituie un nou organism sau desemnează un organism existent sau o structură existentă în calitatea de punct unic de informare. Punctul unic de informare poate fi legat de puncte de informare sectoriale, regionale sau locale. Funcțiile punctului unic de informare pot fi automatizate, cu condiția ca organismul din sectorul public să asigure sprijinul adecvat.

(2)   Punctul unic de informare este competent să primească cereri de informații sau cereri de reutilizare a categoriilor de date menționate la articolul 3 alineatul (1) și le transmite, atunci când este posibil și adecvat prin mijloace automatizate, organismelor competente din sectorul public sau organismelor competente menționate la articolul 7 alineatul (1), după caz. Punctul unic de informare pune la dispoziție, prin mijloace electronice, o listă de resurse cu funcție de căutare care conține o prezentare generală a tuturor resurselor de date disponibile, inclusiv, după caz, a resurselor de date care sunt disponibile la punctele de informare sectoriale, regionale sau locale, cu informații relevante ce descriu datele disponibile, precizând cel puțin formatul și dimensiunea datelor și condițiile pentru reutilizarea lor.

(3)   Punctul unic de informare poate stabili un canal de informare separat, simplificat și bine documentat pentru IMM-uri și întreprinderile nou-înființate, care să răspundă nevoilor și capacităților acestora legate de solicitarea reutilizării categoriilor de date menționate la articolul 3 alineatul (1).

(4)   Comisia creează un punct unic de acces european care oferă un registru electronic de date cu funcție de căutare disponibil la punctele de informare unice naționale și informații suplimentare privind modul de solicitare a datelor prin intermediul respectivelor puncte de informare unice naționale.

Articolul 34

Sancțiuni

(1)   statele membre adoptă regimul sancțiunilor care se aplică în cazul nerespectării obligațiilor privind transferurile de date fără caracter personal către țări terțe în temeiul articolului 5 alineatul (14) și al articolului 31, a obligației de notificare ce le revine furnizorilor de servicii de intermediere de date în temeiul articolului 11, a condițiilor de furnizare a serviciilor de intermediere de date în temeiul articolului 12 și a condițiilor de înregistrare ca organizație recunoscută de promovare a altruismului în materie de date în temeiul articolelor 18, 20, 21 și 22 și iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile trebuie să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare. În cadrul normelor lor privind sancțiunile, statele membre țin seama de recomandările Comitetului european pentru inovare în domeniul datelor. Statele membre notifică normele și măsurile respective Comisiei până la 24 septembrie 2023 și îi comunică acesteia, fără întârziere, orice modificare ulterioară a respectivelor norme și măsuri.

(2)   statele membre iau în considerare următoarele criterii neexhaustive și orientative pentru impunerea de sancțiuni furnizorilor de servicii de intermediere de date și organizațiilor recunoscute de promovare a altruismului în materie de date pentru încălcarea prezentului regulament, după caz:

(a)

natura, gravitatea, amploarea și durata încălcării;

(b)

orice acțiune întreprinsă de furnizorul de servicii de intermediere de date sau de organizația recunoscută de promovare a altruismului în materie de date pentru a atenua sau a repara prejudiciul cauzat de încălcare;

(c)

toate încălcările anterioare comise de furnizorul de servicii de intermediere de date sau de organizația recunoscută de promovare a altruismului în materie de date;

(d)

beneficiile financiare obținute sau pierderile evitate de furnizorul de servicii de intermediere de date sau de organizația recunoscută de promovare a altruismului în materie de date ca urmare a încălcării, în măsura în care astfel de beneficii sau pierderi pot fi determinate în mod fiabil;

(e)

orice alt factor agravant sau atenuant aplicabil circumstanțelor cazului.


whereas









keyboard_arrow_down