search


keyboard_tab Digital Governance Act 2022/0868 RO

BG CS DA DE EL EN ES ET FI FR GA HR HU IT LV LT MT NL PL PT RO SK SL SV print pdf

2022/0868 RO Art. 14 . Output generated live by software developed by IusOnDemand srl


expand index :


whereas :


definitions:


cloud tag: and the number of total unique words without stopwords is: 237

 

Articolul 14

Monitorizarea conformării

(1)   Autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date monitorizează și supraveghează respectarea cerințelor prevăzute în prezentul capitol de către furnizorii de servicii de intermediere de date. Autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date pot, de asemenea, să monitorizeze și să supravegheze conformarea furnizorilor de servicii de intermediere de date pe baza unei cereri din partea unei persoane fizice sau juridice.

(2)   Autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date au competența de a solicita furnizorilor de servicii de intermediere de date sau reprezentanților lor legali toate informațiile necesare pentru verificarea îndeplinirii cerințelor prevăzute în prezentul capitol. Orice cerere de informații este proporțională cu îndeplinirea sarcinii și se motivează.

(3)   În cazul în care autoritatea competentă pentru serviciile de intermediere de date constată că un furnizor de servicii de intermediere de date nu respectă una sau mai multe dintre cerințele prevăzute în prezentul capitol, aceasta îi notifică furnizorului de servicii de intermediere de date în cauză constatările respective și îi oferă posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere în termen de 30 de zile de la primirea notificării.

(4)   Autoritatea competentă pentru serviciile de intermediere de date are competența de a solicita încetarea încălcării menționate la alineatul (3) într-un termen rezonabil sau imediat, în cazul unei încălcări grave, și adoptă măsuri corespunzătoare și proporționale pentru a asigura respectarea cerințelor. În acest sens, după caz, autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date au competența de a:

(a)

impune, prin proceduri administrative, sancțiuni financiare cu efect de descurajare, care pot include penalități cu titlu cominatoriu și penalități cu efect retroactiv, de a iniția proceduri judiciare pentru impunerea de amenzi, sau ambele;

(b)

solicita o amânare a începerii sau o suspendare a furnizării serviciului de intermediere de date până la efectuarea oricăror modificări ale condițiilor solicitate de autoritatea competentă pentru serviciile de intermediere de date; sau

(c)

solicita încetarea furnizării serviciului de intermediere de date, în cazul în care încălcările grave sau repetate nu au fost remediate în pofida notificării prealabile în conformitate cu alineatul (3).

Autoritatea competentă pentru serviciile de intermediere de date solicită Comisiei să elimine furnizorul de servicii de intermediere de date din registrul furnizorilor de servicii de intermediere de date de îndată ce a dispus încetarea furnizării serviciului de intermediere de date în conformitate cu primul paragraf litera (c).

În cazul în care un furnizor de servicii de intermediere de date remediază încălcările, respectivul furnizor de servicii de intermediere de date notifică din nou autoritatea competentă pentru serviciile de intermediere de date. Autoritatea competentă pentru serviciile de intermediere de date notifică Comisiei fiecare nouă notificare.

(5)   În cazul în care un furnizor de servicii de intermediere de date care nu este stabilit în Uniune nu desemnează un reprezentant legal sau dacă reprezentantul său legal nu furnizează, la cererea autorității competente pentru serviciile de intermediere de date, informațiile necesare care demonstrează în mod cuprinzător respectarea prezentului regulament, autoritatea competentă pentru serviciile de intermediere de date are competența de a amâna începerea sau de a suspenda furnizarea serviciului de intermediere de date până la desemnarea reprezentantului legal sau până la furnizarea informației necesare.

(6)   Autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date notifică fără întârziere furnizorului de servicii de intermediere de date în cauză măsurile impuse în temeiul alineatelor (4) și (5), motivele pe care se bazează acestea, precum și măsurile necesare care trebuie luate pentru a remedia deficiențele relevante și stabilesc un termen rezonabil, de maximum 30 de zile, în care furnizorul de servicii de intermediere de date să se conformeze măsurilor respective.

(7)   Dacă un furnizor de servicii de intermediere de date își are sediul principal sau reprezentantul legal într-un stat membru, dar furnizează servicii în alte state membre, autoritatea competentă pentru serviciile de intermediere de date a statului membru în care se află sediul principal sau reprezentantul legal și autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date ale acestor alte state membre cooperează și își oferă asistență reciprocă. Această asistență și cooperare poate cuprinde schimburi de informații între autoritățile competente pentru serviciile de intermediere de date în cauză în vederea îndeplinirii sarcinilor acestora în temeiul prezentului regulament și solicitări motivate de a se lua măsurile menționate în prezentul articolul.

În cazul în care o autoritate competentă pentru serviciile de intermediere de date dintr-un stat membru solicită asistență din partea unei autorități competente pentru serviciile de intermediere de date dintr-un alt stat membru, aceasta prezintă o cerere motivată. La primirea unei astfel de cereri, autoritatea competentă pentru serviciile de intermediere de date furnizează un răspuns, fără întârziere și într-un interval de timp proporțional cu urgența cererii.

Orice informație transmisă în contextul asistenței solicitate și furnizată în temeiul prezentului articol se utilizează numai în scopul pentru care a fost solicitată.


whereas









keyboard_arrow_down